„Statele NATO agravează tensiunile cu noi”. Putin: „Rusia este pregătită să răspundă cu măsuri tehnico-militare”

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a făcut declarații la Consiliul de Securitate al Rusiei, amenințând și reafirmând capacitatea Moscovei de a răspunde acțiunilor Occidentului. Șeful de la Kremlin susține, însă, că nu dorește escaladarea conflictului.
„Acțiunile distructive ale Occidentului au ca scop ‘subminarea parității globale și dobândirea, sau încercarea de a dobândi, o superioritate absolută, covârșitoare’. Rusia e pregătită să răspundă, şi nu prin cuvinte, ci folosind măsuri tehnico-militare. Rusia e încrezătoare în ‘fiabilitatea şi eficacitatea’ forţelor sale de descurajare.Rusia nu e interesată de escaladarea în continuare a tensiunilor şi de alimentarea cursei înmarmărilor”, a declarat Vladimir Putin, citat de TASS.
În cadrul aceleiași întrevederi, președintele rus a transmis că este pregătit să prelungească cu un an Noul Tratat START, încheiat între Washington și Moscova, dacă Statele Unite vor proceda la fel.
„Rusia este pregătită să continue să respecte limitele numerice centrale prevăzute în Noul Tratat START timp de un an după 5 februarie 2026.Ulterior, pe baza unei analize a situaţiei, vom lua o decizie cu privire la menţinerea acestor restricţii autoimpuse voluntar.Credem că această măsură va fi viabilă doar dacă Statele Unite acţionează într-un mod similar şi nu iau măsuri care subminează sau încalcă echilibrul existent al capacităţilor de descurajare”, a declarat Vladimir Putin.
Kremlinul acuză luni statele membre NATO de faptul că agravează tensiunile prin acuzaţiile lor ”nefondate” potrivit cărora Rusia le-a încălcat anumite spaţii aeriene. Totul după ce Estonia a acuzat, săptămâna trecută, că Rusia i-a survolat teritoriul, relatează AFP.
”Noi considerăm aceste declaraţii drept goale de sens, nefondate şi înscriindu-se în continuitatea unui politici complet sfruntate care constă în aţâţarea tensiunilor şi provocarea unei atmosfere de confruntare”, declară un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre acuzaţii ale acestei ţări baltice, într-un briefing zilnic la care AFP scrie că a participat.
Vineri, trei avioane de luptă ruseşti au intrat în spaţiul aerian eston şi au rămas în acesta timp de 12 minute, declanşând proste ale NATO şi Uniunii Eurppene (UE) faţă de o nouă ”provocare” rusă, în timp ce Moscova dezminte orice încălcare.
Reprezentanţi ai celor 32 de state membre NATO se reunesc marţi dimineaţa la Bruxelles, la cererea Estoniei, pentru a dioscuta despre aceste fapte.Tensiunile se află la cel mai matre nivel între Moscova şi statele NATO de la începutul ofensivei ruse la scară mare în Ucraina, în februarie 2022.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească luni seara ”în răspuns la încălcarea flagrantă a spaţiului aerian eston de către Rusia”, a anunţat vineri Ministerul eston de Externe.La începutul lui septembrie, aproximativ 20 de drone ruseşti au intrat în spaţiul aerian polonez, dintre care trei au fost doborâte de către avioane poloneze şi avioane de tip F-35 olandeze – o premieră în NATO de la înfiinţatrea organizaţiei în 1949. Câteva zile mai târziu, România denunţa, la rândul său, încălcarea spaţiul aerian român de către o dronă rusească.
Ambasadorii NATO vor discuta marți despre încălcarea spațiului aerian estonian de către avioane de vânătoare rusești. Tallinn ceruse consultări urgente în temeiul articolului 4 din tratatul de fondare al alianței. NATO a mobilizat avioane de luptă după ce trei avioane de luptă rusești MiG-31 au încălcat vineri spațiul aerian estonian timp de aproximativ 12 minute, provocând plângeri privind o nouă provocare periculoasă și o negare din partea Moscovei, relatează AFP.
Estonia a cerut imediat discuții urgente cu aliații NATO, la mai puțin de două săptămâni după ce Polonia a făcut același lucru, după ce a reclamat o incursiune a unei valuri de drone rusești.În conformitate cu articolul 4, orice membru poate cere discuții de urgență atunci când consideră că „integritatea teritorială, independența politică sau securitatea” sa sunt în pericol.
Discuțiile de marți vor avea loc pentru a treia oară când articolul 4 a fost invocat de când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022 și a noua oară când a fost declanșat în istoria de 79 de ani a alianței. Spre deosebire de articolul 5 – principiul securității colective care obligă întreaga alianță să apere un membru atacat – articolul 4 prevede doar consultări.După ce Polonia a invocat articolul 4 în legătură cu intrarea dronelor, NATO a anunțat că își întărește apărarea de-a lungul flancului estic, în încercarea de a-și securiza mai bine frontiera.
Consiliul de Securitate al ONU a convocat astăzi o reuniune în legătură cu intrarea avionului rus, a declarat, de asemenea, Estonia.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


