Fermierii avertizează că prețurile vor exploda de la 1 octombrie. Barbu (Agricultură): „Inflația o să ajungă la 14%!”

Guvernul a anunțat că, începând cu 1 octombrie, nu va mai prelungi plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. Măsura, introdusă pentru a tempera creșterea prețurilor, a fost contestată de fermieri, care spun că le-a pus presiune pe costuri fără să aducă beneficii reale. Ionuț Lupu, reprezentant al crescătorilor de vaci de lapte și fost director APIA, a declarat pentru Digi24 că intervențiile Executivului în formarea prețurilor produc distorsiuni grave și riscă să ducă la scumpiri la raft.
„Lucrurile sunt cât se poate de clare. Există două paliere, unul social și unul economic. Din perspectiva fermierilor lucrurile sunt foarte complicate, pentru că știm cu toții că orice intervenție a Guvernului în formarea prețului, fie că vorbim de o intervenție voluntară, așa cum s-a întâmplat în urmă cu 3-4 ani, în timpul Guvernului Ciucă, fie că vorbim de o plafonare a unui pachet de produse de bază, și mă refer aici doar la laptele nostru, pentru că sunt reprezentantul crescătorilor de vaci de lapte, nu poate să producă distorsiuni foarte grave, din păcate”, a afirmat pentru Digi24 Ionuț Lupu, fermier și fost director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), demis din funcție în februarie 2024. „Fermierii au o putere foarte mică de negociere”, a continuat el.
„Se află la baza lanțului de producere, motiv pentru care va exista, în permanență, o elasticitate foarte redusă atunci când va vor putea să-și stabilească niște niște marje de profit”, a adăugat Lupu. Întrebat dacă măsura plafonării i-a ajutat sau, dimpotrivă, a pus presiune pe costuri, Ionuț Lupu a răspuns: „A pus presiune pe costuri”.
„Așa cum bine ați spus, niciuna dintre plafonările menționate anterior, cea voluntară sau ceasa pe un anumit pachet de de produse, nu a venit cu un avantaj substanțial pentru fermieri. În permanență fermierul aflându-se, așa cum am menționat anterior, aflându-se la baza lanțului de producție, a fost cel mai vulnerabil din acest punct de vedere”, a mai precizat el.
Chestionat dacă prețurile la raft vor fi mai mari, în contextul neprelungirii plafonării, fermierul a replicat că este foarte posibil ca acest lucru să se întâmple: „Este o așezare a pieței în funcție de cerere și ofertă. Este foarte posibil ca acest lucru să se să se întâmple, însă nu pot eu în acest moment să se estimez. Așa cum am spus, noi în momentul de față probabil de pe umerii noștri va fi luată o presiune în negocierea cu veriga superioară nouă. Mă refer aici la colegii din partea de procesare, care la rândul lor nu vor mai avea acele marje controlate, să spun așa, nici retailul, nici nici procesator nu sunt marjele controlate”, a explicat Ionuț Lupu.
Întrebat cât din scumpirea de pe piață vine din lanțul de retail și cât din costurile reale ale fermierilor, el a răspuns că „în acest an, fermierul român are o oarecare problemă legată de secetă”. „Noi am vorbit de foarte mult timp și seceta este principalul nostru generator de probleme, să spun așa. Fermierii din jumătatea vestică a țării și din sud sunt extrem de loviți de această problemă. Pe cale de consecință, costurile noastre de producție sunt extrem de ridicate în această toamnă. Așadar, îmi este destul de greu în acest în acest moment să fac mai multe estimări, însă orice eliberare de presiune pusă pe umerii fermierilor nu poate decât să ne facă să ne facă foarte mult bine”, a completat el.
„Ne uităm cu toții, cu jind, cel puțin eu vorbesc de fermierii pe care eu îi reprezint, la acea nenorocită de balanță comercială și vedem faptul că de ani de zile observăm faptul că avem o un deficit de balanță comercială de aproape 800-900 de milioane de euro, dacă ne referim doar la doar la produse de lapte și produsele lactate. Așadar, este clar că avem nevoie de proiecte mult mai mult mai aplicate din partea din partea autorităților, pentru că suntem în punctul în care fermierii au capacitatea au cunoștințele, știu să producă lapte mult ieftin și de calitate, însă avem nevoie de o serie de mecanisme, astfel încât acest lucru să poată fi realizat. Atât timp cât noi producem 30-35% din laptele care se află pe raftul magazinelor noastre, este clar că fermierul român va fi extrem de vulnerabil în orice discuție sau negociere”, a spus el.
Ionuț Lupu a propus soluții pentru ca românii să nu plătească mai mult la alimentele de bază, începând din octombrie. Chestionat ce măsură ar propune Guvernului în locul plafonării, Ionuț Lupu a răspuns: „Cea mai mare nevoie pe care au fermierii, în momentul de față, nu am să fac referire exclusiv la această discuție legată de plafonare”.
„Mă refer doar la consolidarea sectorului nostru și avem nevoie de creditul fiscal, avem nevoie de măsuri care să ne permită realizarea de investiții în ferme, astfel încât să ne putem consolida. Ne uităm cu jind la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, acolo unde se fac investiții și multe dintre animalele noastre pleacă spre Republica Moldova pentru a popula fermele din țara vecină. Sunt lucruri care la nivel regional se întâmplă. Ne uităm cu atenție la scăderea ca cantităților de la produse în țările veste europene. Se realizează o relocare către Europa Centrală și de Est. Trebuie să fim mult mai incisivi atunci când ne cerem bugetele pentru realizarea de investiții, în discuțiile cu Ministerul Agriculturii”, a conchis fermierul.
„Fără plafonare, inflația sare la 14%!”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că susține prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, avertizând că eliminarea acestei măsuri ar putea împinge inflația la 14% până la finalul anului 2025. Oficialul a precizat că va prezenta premierului Ilie Bolojan datele Consiliului Concurenței, care arată scăderi semnificative de prețuri după introducerea plafonării.
„Eu știu că în Coaliție nu s-a luat nicio decizie pe plafonarea adaosului comercial. A fost o măsură pe care eu am propus-o în iunie 2023.Plafonarea prețurilor alimentelor de bază pentru români cu venituri mici și medii a dus la înghețarea prețurilor și reduceri semnificative la raft. Acest lucru e confirmat de Consiliul Concurenței, prețurile la alimentele de bază au scăzut cu procente între 7 și 33%”, a afirmat ministrul, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Barbu a subliniat că în lipsa plafonării, inflația ar putea crește puternic:
„Încă din 2022 știm că în decembrie inflația a fost undeva la 16,4%, după introducerea plafonării adaosului comercial în decembrie 2023, inflația a ajuns la de 6,6%. În decembrie 2024, de 5,1%. Deci a fost o scădere semnificativă.Am și eu o întrebare: dacă se va întâmpla ca în 2025 inflația să ajungă la 12-13-14% în decembrie 2025 nu credeți că ar trebui să răspundă cineva pentru toate aceste măsuri?”, a adăugat el.
Ministrul a reamintit că în iunie premierul a acceptat prelungirea plafonării până la 30 septembrie după ce i-au fost prezentate datele privind efectele pozitive ale măsurii:
„Aceste date au mai fost prezentat și acum trei luni când a fost prelungită. Eu am mers cu aceste date, le-am prezentat domnului prim-ministru. A fost de acord cu prelungirea până la 30 septembrie. Apoi am avut o discuție prin care trebuie să facem o analiză clară dacă vom mai continua. Eu consider că e o măsură foarte bună mai ales în această perioadă, cred că Coaliția va lua o decizie corectă și sunt convins că va tempera creșterea inflației până pe 31 decembrie 2025”, a spus Florin Barbu.
Barbu a salutat inițiativa liderului interimar PSD, Sorin Grindeanu, care a cerut ANAF să controleze dacă anumiți comercianți nu au mărit deja prețurile pe fondul discuțiilor privind plafonarea:
„Este o soluție corectă a domnului președinte prin care a soicitat un raport privind plafonarea adaosului comercial. Acest raport se va introduce în Coaliția de guvernare și se va lua o decizie.Decizia e și a domnului premier dacă va mai continua după 1 octombrie”, a explicat ministrul.
Întrebat despre acuzațiile potrivit cărora retailerii ar fi crescut prețurile la alte produse pentru a compensa pierderile, Barbu a indicat că verificările pot fi făcute de Consiliul Concurenței.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


