Scădere cu 60% a tarifelor, pe litoral, la final de sezon estival. Corina Martin (RESTO, FPIOR): „A fost o vară grea, cu o scădere drastică a numărului de turiști care și-au mai permis să plece în vacanță!”

FB IMG 1756640724665

Corina Martin, Președinte Patronatul RESTO Constanța, Secretar General Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR):

„Peste 50.000 de turiști pe Litoralul românesc în ultimul weekend de „vacanță școlară” pe Litoralul românesc, înainte de începerea noului an școlar.De luni, 1 septembrie, intrăm din nou în programul „Litoralul pentru toți”, în care peste 8000 locuri de cazare sunt disponibile, în peste 100 de hoteluri ce rămân deschise pe Litoral. Tarifele încep de la 57 ron/persoană/noapte (la Eforie, de exemplu), iar per ansamblu avem o scădere a tarifelor cu peste 60% față de perioada de vârf de sezon, când cererea a fost cea mai mare. A fost o vară grea, în care ne-a lovit în plin reducerea la jumătate a valorii tichetelor de vacanță și, ca imediată consecință – scăderea drastică a numărului de turiști care și-au mai permis să plece în vacanță.Consider însă că Litoralul românesc a fost doar prima din destinațiile afectate, deci această reducere importantă a numărului de turiști și a numărului de nopți de cazare se va transfera acum către destinațiile montane, balneare, de agroturism și de city break – în stațiunile și în orașele din România. Consider însă că Litoralul românesc a fost doar prima din destinațiile afectate, deci această reducere importantă a numărului de turiști și a numărului de nopți de cazare se va transfera acum către destinațiile montane, balneare, de agroturism și de city break – în stațiunile și în orașele din România. Din acest motiv, estimăm că pentru această toamnă și iarnă și cel puțin în prima jumătate a anului turistic 2026, industria HORECA va fi puternic afectată – iar orice eventuală nouă creștere a TVA va da o lovitură fatală industriei ospitalității din România. Traversăm cea mai dificilă perioadă din ultimii 15 ani, exceptând perioada Covid și solicităm Guvernului adoptarea unor măsuri speciale, care să susțină atât industria, cât și imaginea turistică a României. Încă așteptăm consultare și dialog cu Ministrul Radu Miruță!”

George LICĂ, Președinte Asociația Patronala EFORIA Turistică:

„Sezonul turistic 2025 în Eforie a fost, fără echivoc, unul dintre cele mai slabe din ultimii ani. Lipsa unei strategii reale de promovare, birocratia sufocantă, controalele excesive și noile taxe anunțate apasă din ce în ce mai tare pe umerii investitorilor din turismul local. În loc să fim sprijiniți pentru a crește calitatea serviciilor și a atrage turiști români și străini, ne confruntăm cu piedici care descurajează dezvoltarea. Dacă această direcție continuă, sezonul 2026 riscă să fie un eșec pentru întreaga zonă litorală. Este momentul ca autoritățile să înțeleagă că turismul nu poate funcționa în haos, fără parteneriat, fără viziune și fără un cadru fiscal predictibil. Altfel, pierdem nu doar turiști, ci și încrederea celor care au ales să investească aici.”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu