CT BUS, în pragul grevei generale. Arghirescu (PNL): „Am stat 2 ore jumate și nu am reușit să trecem de punctul 1…” – DOCUMENT

Astăzi, consilierii locali ai municipiului Constanța s-au reunit în ședința ordinară aferentă lunii iulie, pe fondul unor tensiuni crescânde generate de situația financiară dificilă a orașului, printre care și conflictul de la CT BUS. În cadrul dezbaterilor, primarul Vergil Chițac a retras proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al companiei:
Desemnată să gestioneze situația, consilierul Adriana Arghirescu de la PNL, a dezvăluit în ședință faptul că s-a rezolvat… absolut nimic:
„Suntem într-o criză în acest moment și în pragul unei greve generale. În 28 iulie, m-am prezentat la companie și am cerut clarificări asupra stării de fapt, apoi am discutat cu cele două sindicate și am încercat să-i aduc la masa negocierilor. Am stat 2 ore jumate și nu am reușit să trec de pct. nr. 1… În esență, conflictul este generat de nesemnarea contractului colectiv de muncă pe 2025, acțiune care a început în decembrie anul trecut. Nu s-a ajuns la nici o finalitate. Vreau să aduc în atenție că suntem acționari ai companiei, în comisia pe care o conduc nu am fost solicitată că există un astfel de conflict, în afară de situațiile financiare, nu s-au prezentat alte situații. Solicit secretarului general să ne transmită o situație consolidată – în 5 zile – cu informații despre membrii CA-urilor, AGA și managementului cu datele lor de contact și remunerațiile lor. Managementul și-a dovedit incapacitatea să rezolve conflictul de muncă”, a spus Arghirescu.
Primarul Chițac a avut un dialog și cu Florin Cocargeanu de la USR, arătând că este treaba CLM să rezolve orice dispută din cadrul companiei: „Raporturile sunt cu dvs., consilierii, ați aprobat prețul pe km. Tot dvs. ați aprobat planul de transport, biletele și abonamentele. În funcție de ceea ce dvs. votați, noi le dăm toți banii… Eu doar finanțez. Ce se întâmplă cu banii, analiza de management, contractul colectiv de muncă, nu mai e treaba mea!”, a spus Chițac.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


