Dacă tot avem lacrimi la șpaga de supraviețuire – Cazul meu: Cei din Servicii mi-au cerut 15 % din banii pe care îi investeam într-o afacere, ca să fiu agreat de Sistem. Plângerile au fost clasate – EDITORIAL

sorin

A apărut nea vicepremierul și ne-a ținut un discurs lacrimogen, pe parcursul căruia a folosit termenul ăla haios – ”șpagă de supraviețuire”! Analizând scandalul în ansamblu, eu am câteva dileme… Șpaga a fost dată în perioada 2008-2016 (aproximativ). În perioada aia la ANAF erau detașați foarte mulți ofițeri de la Serviciul Român de Informații, în scopul eliminării corupției din instituția ce se ocupa de strângerea birurilor, evident. În principiu, chiar dacă ești corupt, dacă ai instituția plină de luptătorii anticorupție de la SRI, devii subit foarte corect! Adică faci licitație corectă și pentru achiziția hârtiei igienice!

Faptul că prezența elitei ”intelligence”-ului autohton în sediul ANAF nu a dus la scăderea corupției are doar două explicații – fie ofițerii SRI sunt proști, fie sunt corupți! Alegerea le aparține, în totalitate! Dar să revenim la vicepremier. Nu încerc să îl condamn pe fostul vicepremier pentru chestiunea asta cu ”șpaga de supraviețuire”! Orice reprezentant al unei firme din România este OBLIGAT să contribuie ”benevol” la bunăstarea funcționarilor publici autohtoni. De la mielul de Paște, la purcelul de Crăciun, la un local în care funcționarul public să își sărbătorească onomastica cu un preț derizoriu sau, așa cum a spus defunctul vicepremier, oferirea unei ”șpăgi de supraviețuire”, toate aceste fapte reprezintă metode acceptate tacit de către reprezentanții statului român.

Din păcate, oricât de mult ai încerca să fii corect ca antreprenor român, multitudinea de reguli fiscale, frecvența cu care acestea se schimbă, precum și mentalitatea funcționarului public român care este pasionat doar de a da o amendă sau de a încasa o șpagă, nu de a corecta comportamentul celui vizat de control, reprezintă impedimente insurmontabile! La un moment dat, am deranjat un grup infracțional format din ofițeri SRI și funcționari publici corupți! În afară de controalele instituțiilor statului român, am avut plăcerea de a suporta niște discursuri moralizatoare din partea unor foști colegi care, fie îmi cereau 15 % din banii pe care urma să îi investesc în proiect, fie îmi spuneau că trebuie să ofer controlul ”afacerii” unor oameni agreați de servicii. Am refuzat și am depus plângere penală atât la DNA, cât și la  Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar. Ambele plângeri au fost clasate, ”luptătorii anti-corupție” refuzând să audieze persoanele pe care le înregistrasem când recunoșteau că au încălcat legea. Asta nu s-a întâmplat pentru că există un ”SISTEM” care controlează totul  în România, ci pentru că nimeni nu este interesat de respectarea legii!

Ceea ce a spus Dragoș Anastasiu este REAL! ”Șpaga de supraviețuire” este implementată în ADN-ul funcționarului public român, cu sau fără statut special! Nu o poți elimina prin vorbe sau regulamente, ci prin aplicarea unor reguli draconice. În primul rând, martorul denunțător, ținând cont de faptul că ”a cotizat” opt ani cu șpaga, înainte să își aducă aminte de spiritul civic, trebuia să primească o amendă penală care să îl facă să respecte legea. Iar pedeapsa primită de vita aia de la ANAF este umilitoare! Cum să iei șpagă 8 ani și să primești 5 ani de închisoare? Cu siguranță tanti aia nu a luat șpagă doar de la firma lui Dragoș Anastasiu… Ce s-a întâmplat cu oamenii prin intermediul cărora își lua șpaga? Cu  firma lor? Au desființat-o și au reînființat alta? Mai sunt liberi? Și mai avem o problemă gravă! Mai sunt băieții ăia de la SRI, care se laudă că știu tot! A existat vreo sesizare la DNA, în cei OPT ani de șpăguială? Dacă nu a existat sesizarea către DNA, de ce ați mai existat!? Cam în aceiași perioadă dispare de pe suprafața pământului și Codruț Marta, șeful de cabinet al lui Sorin Blejnar. Sub ochii vigilenți ai reprezentanților SRI, normal! Și, conform declarațiilor unei rude a lui Măgureanu, ”dispariția” lui Marta a fost decisă la o masă la care se afla și un ofițer SRI… Iar Dragoș Anastasiu trebuie să răspundă la o singură întrebare! A întreprins vreun demers, în calitate de vicepremier, pentru a bloca demersurile funcționarilor publici de a solicita ”șpagă de supraviețuire”? Sau, ca orice politruc autohton, s-a bucurat că este pe cai mari și nu mai este nevoit să o plătească? Iar de ceilalți proști, care sunt nevoiți să o plătească, nu îi pasa!

Zilele astea discutam cu un angajat al statului care încerca să îmi explice că un anumit nivel de corupție este acceptat și are ca efect evoluția economică a companiilor private și a statului. Discuția care pornește de la premisa asta eronată îmi provoacă silă, indiferent de interlocutor… Dar, în situația în care interlocutorul este funcționar public, chiar mi se pare penibilă! În primul rând, nu înțeleg cum este stabilit nivelul de corupție ”acceptabil”? Ce înseamnă nivel de corupție ”acceptabil”? Orice faptă de corupție, indiferent de zona în care se manifestă, generează disfuncții la nivelul întregii societăți!

O să vă dau un exemplu, folosind ca material didactic un ”cocalar” promovat de PNL, cu care m-am intersectat de câteva ori!

Prin anii 2000, Udriște Iuliu Alin, împreună cu tac-su și cu Petre Daea, au trucat o licitație și au devalizat o companie a statului român. Luptătorii anti-corupție din fostul PNA, fiind corupți, au închis ochii, iar Udriște Alin Iuliu a scăpat de pușcărie pentru înșelăciune. A devenit un mic-mare politician local, a picat cu mașina beat prin Dunăre, își trimitea frățiorul să aplice corecții fizice angajaților sau partenerilor de afaceri care îndrăzneau să îi atragă atenția că nu respectă legea! Nu a plătit niciodată pentru infracțiunile comise! Pentru că, așa cum recită funcționarii publici, un anumit nivel de corupție generează creștere economică, nu!? Prin 2020, Virgil Popescu l-a adus în satul cu miniștri și i-a dat pe mână o companie a statului. Alin Iuliu Udriște a făcut ceea ce știa – a delapidat, a utilizat bunurile companiei în interes personal, a hărțuit subordonatele pentru a obține favoruri sexuale, în schimbul cărora le-a oferit funcții și majorări salariale! Reprezentanții companiei de stat refuzau să reacționeze! Reprezentanții Ministerului Economiei se uitau în alte părți când li se aducea la cunoștință faptul că PNL-istul Udriște Alin Iuliu este corupt!

Reprezentanții Ministerului de Interne au clasat absolut toate plângerile penale împotriva lui Udriște Alin Iuliu, pentru că, așa cum bine știm, un anumit nivel de corupție generează creștere economică, nu!?

După un timp, deputatul Viorel Focșa a depus un denuț împotriva lui Udriște Alin Iuliu, iar reprezentanții DNA au început urmărirea penală in rem pentru săvârșirea a peste 40 de fapte de corupție. În acest moment, subordonații domnului Voineag zac cu fundul pe dosarul penal, evitând să înceapă urmărirea penală in personnam, pentru că, așa cum bine știm, un anumit nivel de corupție generează creștere economică, nu!? Iar domnul Udriște Alin Iuliu a fost recuperat de pe drumuri de către prietenii lui politicieni și zace printr-o structură a Ministerului Mediului, condus de Diana-Anda BUZOIANU, așteptând termenul de prescripție al infracțiunilor de corupție comise. Asta, în timp ce dosarul lui penal, în care este inculpat pentru faptul că a circulat fără permis de 6 ori, este în instanță!

Băi stimați funcționari publici, cu sau fără statut special, cred că dacă prostul ăsta era pedepsit conform legii când a comis prima infracțiune, acum nu mai erau nevoiți băieții lui Voineag să mimeze lupta anti-corupție, mușamalizându-i infracțiunile. Eu chiar nu cred că un ”strop” de corupție generează bunăstare!  Cred că un ”strop” de corupție generează specimene precum Udriște Alin Iuliu! Iar acești indivizi nu generează progres sau evoluție a societății!

Iar pentru cei care susțin că un anumit nivel de corupție generează creștere economică am două întrebări:

 – cine stabilește care este nivelul de corupție suficient pentru a genera creștere economică, fără a afecta sistemul social?

– cunoașteți indivizi care au comis fapte de corupție pentru a majora salariile angajaților sau pentru a investi în propria lor educație?

Din păcate, majoritatea celor care utilizează ca argument ”corupția – combustibilul economiei” sunt cei care au profitat din plin de binefacerile acestui flagel!

Iar faptul că o lichea dă șpagă pentru a primi un contract și pentru a-și lua un bolid, o vilă în centru sau încă trei lăutari nu reprezintă ”evoluție a societății”! Reprezintă doar corupție!

Un amic care are un local în Centrul Vechi îmi explica acum câțiva ani cum a fost nevoit să încheie un contract cu o anumită firmă de pază și protecție pentru a-și putea desfășura activitatea. În principiu, omul având pe terasă câteva mese și fiind situat între alte localuri care nu aveau probleme cu scandalagii, s-a gândit că nu va avea nevoie de serviciile unei asemenea firme specializate. Deși i-au atras atenția atât reprezentanții Poliției Locale, cât și afaceriștii din zonă, omul nu a încheiat contractul necesar cu reprezentanții firmei agreate în zonă. În prima săptămână, singura lui problemă a fost reprezentată de cei câțiva puștani care veneau și îi răsturnau mesele, iar, după închiderea localului, îi foloseau spațiul din fața intrări ca toaletă publică. Din a doua săptămână a început să primească vizita unor vecini de pe Gabroveni, care, după ce făceau consumații impresionante, refuzau să plătească… De fiecare dată, reprezentanții Poliției, deși sediul lor se aflau la circa 100 de  metri, întârziau cu circa 30 de secunde, iar făptuitorii nu erau prinși niciodată.

A încheiat contractul cu firma de pază, iar acum nu mai are probleme… de multe ori, prin fața terasei lui trec acum băieții de la poliție împreună cu prietenii lor de pe strada Gabroveni și se salută cu reprezentanții firmei de pază din zonă… Firma de pază este controlată de câțiva infractori notorii susținuți de câțiva angajați din MAI și SRI. Cu siguranță ”patronii din umbră” susțin că un anumit nivel de corupție generează creștere economică!

***

Cred că discursul ”de adio” al domnului vicepremier a fost cea mai proastă soluție. Cred că, dacă ieșea în public la 2 ore după ce a izbucnit scandalul și spunea aceiași poveste lacrimogenă, dar spunea și că lucrează, împreună cu colegii săi, la un proiect legislativ care să împiedice funcționarii publici să mai solicite șpagă, era ”iertat” de opinia publică, deși este un șpăgar infect.

Un exemplu de proiect legislativ era următorul:

”Art.1 Angajatul ANAF se va prezenta la control doar având body cam. În încăperea în care se desfășoară controlul întotdeauna se va afla și o cameră montată pe trepied, care va funcționa non stop. Reprezentantul firmei verificate nu va avea dreptul să părăsească încăperea în care se află camera de fimat, în același timp cu vreunul dintre angajații ANAF.

Art. 2 Angajatul ANAF care solicită șpagă, sub orice formă, poate fi bătut de către orice angajat al firmei verificate.

Art. 3 Superiorul ierarhic al angajatului ANAF care a fost prins luând șpagă va fi destituit din funcția publică și va fi urmărit penal pentru complicitate la luare de mită.”

Proiectul ăsta legislativ este o simplă glumă! Deci o să îi rog pe băieții de la DIICOT să nu se autosesizeze și să mă urmărească penal pentru instigare la violență!

Dar, tinând cont de apetența liderilor acestei țări pentru corupți, îi propun domnului Bolojan să îl aducă pe locul rămas vacant pe domnul Udriște Alin Iuliu! Are un CV la fel de impresionant ca fostul vicepremier, iar șansele ca nea Voineag să înceapă urmărirea in personam împotriva lui sunt nule! Iar dacă, prin absurd, Udriște Alin Iuliu va fi urmărit penal pentru faptele de corupție săvârșite, are deja discursul de demisie scris! Rămâne să înlocuiască expresia ”șpagă de supraviețuire” cu ”hărțuire sexuală de procreare”și ”delapidare de foame”.

Indiferent dacă sunteți pro-europeni, filo-ruși, creștini, teroriști, băbălăi, fătălăi sau chiar și funcționari publici (cu sau fără statut special), vă rog să încercați să conștientizați situația tragică a acestei clase politice care ne conduce și vrea să facă reformă instituțională –  BOII ĂȘTIA NU MAI AU NICI MĂCAR 50 DE OAMENI CURAȚI ȘI COMPETENȚI PE CARE SĂ ÎI SCOATĂ ÎN FAȚĂ!

Sorin Prioteasa – contributor  TOMIS NEWS – este căsătorit și are doi copii. A absolvit Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“, a activat timp de mai mulți ani ca ofițer în intelligence, dar și în calitate de contractor independent în zone de conflict. În prezent, este programator în cadrul unei companii multinaționale.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu