Pregătiți-vă de sărăcie cruntă. Va dura cel puțin doi ani și va fi mai rău ca niciodată – EDITORIAL

Niciodată în istoria crizelor, austeritățile și tăierile nu au reprezentat o soluție. Până și FMI și Banca Mondială spun că aplicarea austerității într-o economie deja fragilă duce la scăderea cererii agregate, reducerea PIB-ului și adâncirea recesiunii. Apoi, reducerea cheltuielilor publice afectează locurile de muncă și veniturile populației, crescând sărăcia și inegalitatea, ceea ce reduce la rândul său baza de impozitare și, în multe cazuri, austeritatea crește raportul datorie/PIB deoarece PIB-ul scade mai rapid decât reușește statul să reducă datoria.

Chiar și după cel de-al Doilea Război Mondial, redresarea s-a făcut prin injectarea în piață de către bănci a unor sume mari de bani, coroborate cu o fiscalitate scăzută. De Planul Marshall nu mai vorbim, preferăm doar să spunem că a fost o idee bună în cărțile de istorie și să rămână acolo.

Vorbind de istorie, să o recapitulăm pe cea recentă: Prima dată ne-au înnebunit de cap cu vrăjeala că vin rușii. Nu era nici un rus nicăieri, dar prosteala a funcționat, cei vizați de trimitere acasă – unii la închisoare – au rămas pe loc, tot la butoane, tot la bani, tot factori de decizie. A doua oară ne-au spus că situația economică e grea, fiind vorba tot de ei, cei care au creat situația în care ne aflăm.

Ani de zile oamenii raționali au explicat că nu poți să îți demolezi economia în groapa numită Ucraina, după doi ani de pandemie, în care economia fusese oricum oprită. Dar, ei au continuat și au tot continuat pe rețeta falimentară. Deși s-au trezit că „putiniștii” din ultimii ani aveau dreptate, tot nu și-au asumat nimic. Odată cu alegerile anulate și eliminarea oricărui adversar prin orice metodă stalinistă disponibilă, au revenit în frac, la televizor, să ne spună că tot noi suntem de vină! Concomitent, este exploatată disputa privat-bugetari, politicianul aruncând cu rahat în sporuri inutile pe care oricum nu le taie și în sporuri utile pe care chiar le taie. Nu mai insist pe exemple concrete, sunt disponibile la o minimă verificare.

În cel mai cinic mod posibil, primii luați cu biciul au fost fix cei utili „când veneau rușii”: Studenții, magistrații, diverși judiciariști și polițiști de la economic ș.a.m.d. Pe ăia de la SRI, SIE etc. nu-i menționez, pentru că își merită soarta, sper să le schimbe contractele de muncă în voluntariat.

Să intru în fondul problemei, iar adresabilitatea e în special către PNL, pentru că ei „s-au bătut cu rușii” și acum controlează – din nou și de ani de zile – economia țării. Nenea Bolojan, zeitatea de la Oradea, cum îi place să i se spună, în loc să se uite la bursele elevilor și la salariile anumitor bugetari care încă își mai fac treaba, ar trebui să viziteze mai multe instituții financiare – chiar și țări – pentru refinanțarea datoriei externe. Să mă explic:

România plătește astăzi o dobândă medie de 8% pe an la o datorie externă de peste 200 de miliarde. Prin comparație, SUA – cu datorie record de peste 35.000 de miliarde de dolari (sau 35 de trilioane) – plătește o dobândă de numai 3,9%! Cum vi se pare asta?

Auzim că China – cândva prietenă la cataramă cu România – a refinanțat datorii mult mai mari decât cele ale României, cu dobânzi de 2,5%. Faceți un calcul domnilor și doamnelor de la PNL, experți în economie: 8% dobândă pe an înseamnă 16 miliarde plătite de România; 2,5% pe an înseamnă 5 miliarde. Diferență 11 miliarde… nu cumva acesta este deficitul pe care vrem să-l acoperim?

În loc să faceți ședințe și calcule de unde să mai tăiați, nu mai bine căutați un finanțator mai performant? Primul lucru pe care îl face românul care nu mai poate să plătească ratele la bancă este să încerce o refinanțare la altă bancă! De ce România nu face fix același lucru? Știu că Europa nu vrea să facă afaceri cu China – avem exemplul autostrăzii din Muntenegru – dar PNL consideră că soluția concretă la cele 11 miliarde este să taie bursele elevilor și indemnizațiile mamelor!

Las aici să rămână scris: Măsurile lui Bolojan nu vor repara nimic. Nici nu îl interesează și nici nu își dorește asta! Ne-a și spus cinic la tribuna Parlamentului că „dacă nu dau randament, plec”. În aceeași limbă română: „Ori că repar, ori că nu repar, mi se rupe de voi”. Fix așa este și va fi, i se rupe, pentru că el e tot dintre ei, cei cărora li s-a rupt de noi în anii ăștia. Pregătiți-vă de sărăcie cruntă. Va dura cel puțin doi ani.