Intrăm în criză financiară cumplită: Austeritatea fiscală ar putea opri construcția stadionului de la Constanța

Discuțiile pe buget dintre reprezentanții PSD, PNL, UDMR și USR, moderate de reprezentanții președintelui Nicușor Dan, continuă la Cotroceni. Există mari diferențe în privința măsurilor propuse, între partide. Dar există și „elemente comune, asupra cărora toți suntem de acord”, potrivit unuia dintre politicienii care ia parte la negocieri.
„Nu sunt măsuri, dar sunt lucruri clare, asupra cărora ne-am înțeles, cum ar fi oprirea construcției unor stadioane”, a adăugat cel care a solicitat confidențialitate, având în vedere că negocierile sunt sensibile. GOLAZO.ro a confirmat informațiile și din alte surse. Unul dintre punctele agreate de către partide este faptul că România are nevoie de o echilibrare de buget cu 39 de miliarde de lei în acest an, urmată de încă 60 de miliarde pentru 2026. De unde pot veni economiile? Din salariile de la sistemul public e foarte puțin probabil să ai efecte pozitive rapid. Evaluările de personal și concedierile durează. De altfel, chiar și Nicușor Dan a spus, miercuri, că efectele în privința restructurării numărului de oameni se vor vedea de la 1 ianuarie 2026.
„Din investiții însă poți tăia, știind că, oricum, unele dintre planuri au fost făcute exagerat”, a explicat un reprezentant al Guvernului, cu care redacția a discutat. Un risc al păstrării investițiilor este acela că, dacă ar fi începute, ar urma să nu mai fie decontate de către UE. Deja, Comisia Europeană a anunțat miercuri România că riscul este suspendarea fondurilor.
Dacă ar fi începute în aceste condiții de deficit bugetar, obiectivele ar fi finanțate de către statul român, ceea ce ar adânci deficitul bugetar. Se caută, așadar, pentru tăieri „obiective scumpe și care să nu fi fost începute”, au explicat pentru GOLAZO.ro mai mulți oameni implicați.
Cele 6 stadioane neîncepute valorează aproape 700 de milioane de euro (3,5 miliarde de lei) și reprezintă aproape 9% din suma de 39 de miliarde de lei necesară pentru echilibrarea bugetului în acest an. Liviu Voinea, acum director la Banca Mondială în Washington și fost ministru al Bugetului în perioada 2012-2015, când România a ieșit din deficit excesiv, confirmă că, și în opinia lui, e nevoie să fie suspendate proiectele stadioanelor neîncepute. „S-au făcut deja prea multe stadioane în orașe care aveau nevoie mai degrabă de școli sau spitale”, a declarat Voinea pentru GOLAZO.ro.
Fostul mare fotbalist Gică Popescu cumulează două funcții: președinte al clubului Farul Constanța, dar și consilier în Guvern:
„Cred că în momentul de față sunt doar speculații. Până nu vom avea un Guvern și un prim-ministru, nu putem să spunem în mod clar ceva. Dar ca să vă răspund la întrebare, sper să nu se întâmple ceea ce susțin sursele pe care le aveți și să nu pățim așa ceva la Constanța. Cel puțin, în privința stadionului din Constanța, noi, cei de acolo, nu cred că am merita așa ceva, raportat la ceea ce facem pentru sportul din România. În plus, de ce s-ar face o diferențiere între stadionul din Constanța și cel din Pitești? Mai ales că cel din Pitești parcă a fost ca proiect și ca pași în urma celui din Constanța. M-ar surprinde să fie oprit proiectul și nu cred fiindcă eu știu că deja constructorul care a câștigat licitația a și început să comande și chiar să-și procure tot felul de componente și prefabricate de care are nevoie la ridicarea stadionului. Repet, până la un nou Guvern, validat de Parlament, cred că în momentul de față sunt doar speculații”, a declarat Gică Popescu.
Ministerul Finanțelor a publicat la finalul anului trecut lista pe care Guvernul României, condus la acel moment de Marcel Ciolacu, o aprobase în privința unor proiecte de mare anvergură, în absolut toate domeniile. „Lista proiectelor de investiții publice semnificative prioritizate” conținea 173 de proiecte, iar printre acestea se regăseau și construcția a 6 stadioane, care sunt la zero în acest moment din punct de vedere al proiectului.
Acestea fuseseră aprobate cu un cost total care se apropie de 700 de milioane de euro (3,5 miliarde de lei). Suma reprezintă 10% din necesarul bugetar de restabilit în 2024, dar într-adevăr ar fi urmat să fie cheltuită pe mai mulți ani.
| Stadion/Oraș | Cost | Termen de finalizare |
| Dinamo | 172.000.000 € | 2028 |
| Timișoara | 169.000.000 € | 2028 |
| Pitești | 100.000.000 € | 2027 |
| Constanța | 97.000.000 € | 2027 |
| Slatina | 80.300.000 € | 2027 |
| Hunedoara | 63.500.000 € | 2027 |




Sa vă fie rușine! Dacă nu va apucați de ceea ce merităm! Bucurați-vă ca încă mai locuim în orașul asta trist și fără speranță!