Predoiu, către Nicușor Dan, în ședința PNL: „Trebuie să evităm un cataclism economic, o criză instalată foarte rapid și cred că trebuie să spuneți acest lucru foarte răspicat românilor”

Premierul interimar și președinte interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a vorbit în ședința liberalilor la care a participat și candidatul la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan. Predoiu a explicat că linia PNL este de susținere necondiționată pentru Nicușor Dan, iar o eventuală victorie a lui George Simion a catalogat-o drept ”o catastrofă națională, care va afecta fiecare român”.
”Îl avem invitat pe Nicușor Dan, candidatul pe care am decis să îl sprijinim pentru turul 2. În urmă cu ceva timp, am luat decizia în unanimitate, în acest for al PNL, de a-l sprijini în turul 2 pe domnul Nicușor Dan aici de față. Noi am arătat că ne-am motivat această decizie cu poziționarea noastră corectă împotriva oricăror forțe extremiste, împotriva derapajului de la o evoluție și un drum istoric spre Vest, pentru cantonarea puternică a României în rândul democrațiilor euroatlantice. Evoluția dezbaterilor publice a confirmat că ne-am poziționat corect. Nu am nici cea mai mică rezervă în a merge în acest proiect, în a continua această susținere. Nu este vorba de persoane aici, ci de o opțiune de principiu. Este extrem de îngrijorător ce se întâmplă, piețele sunt extrem de îngrijorate, după cum am văzut, de persectiva abandonării drumului nostru către Vest. Vreau să fie foarte clar: nu avem nicio rezervă, PNL este angajat fără rezerve în această susținere. Abandonarea drumului nostru catre Vest ar fi o catastrofă națională, care ar afecta fiecare român, inclusiv pe suporterii lui George Simion, ar aduce stangare economică și sărăcie pentru toți. PNL dovedește responsabilitate și are poziția corectă în raport de interesele României și ale cetățenilor.”, ar fi spus Cătălin Predoiu.
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a avut o discuție cu liderii PNL în care aceștia i-au cerut să se lipească de ”sigla PNL”, pentru a primi sprijinul partidului în alegeri, dar Nicușor Dan a refuzat, ne-au precizat surse din PNL.
Nicușor Dan le-a transmis liderilor PNL că a avut întotdeauna o colaborare bună și corectă cu PNL, pe care speră să o continue. Apreciază sprijinul, dar, în calitate de candidat independent, din acest motiv, nu dorește să intre în sigla niciunui partid.
Potrivit surselor citate, Nicușor Dan a fost întrebat în timpul ședinței dacă „PNL va fi principalul partener” în cazul în care câștigă alegerile, iar acesta ara fi răspuns: „Normal”.
Liberalii au mai avut o tentativă de a-l ”racola” pe Nicușor Dan pe vremea când acesta candida independente la Primăria Capitalei. Atunci chiar au existat discuții destul de avansate, dar nu s-au concretizat.
”Eu, întotdeauna când au fost campanii electorale, indiferent pe funcţia pe care am fost, din respect pentru oamenii care au încredere în mine, mi s-a părut normal să spun cu cine votez pentru că poate n-au timp, poate sunt într-o anumită îngrijorare, nu ştiu ce să facă, eu, analizând candidaţii care sunt în turul doi, îl voi vota pe domnul Nicuşor Dan, preşedinte al României. Dar fiecare român are libertatea să voteze aşa cum consideră de cuviinţă şi eu cred că votul românilor trebuie respectat indiferent cum votează şi cel mai mare pericol pentru mine este să ne batem cap în cap, să facem falii. Preşedintele României care va fi ales va trebui să aducă Româniile la un loc pentru că asta este singura soluţie pentru a merge cu toată viteza mai departe şi pentru a crea condiţii de dezvoltare în România”, a transmis Ilie Bolojan.
Întrebat dacă regretă că l-a susţinut pe Crin Antonescu la aceste alegeri parlamentare, Bolojan a răspuns: ”Nu regret. E o chestiune de angajament pe care am avut-o. Îl cunosc pe domnul Antonescu de foarte mulţi ani. Am încredere în dânsul din punctul ăsta de vedere, dar asta au decis românii şi trebuie să le respectăm votul”.
Stenograme: „Ne așteaptă un cataclism economic! Un faliment național”
În ședința conducerii PNL, premierul interimar și președinte interimar al partidului, Cătălin Predoiu, l-a invitat pe Nicușor Dan să discute cu liderii partidului. Conform stenogramelor publicate de Antena 3 CNN, Cătălin Predoiu a spus că în cazul unei victorii a lui George Simion, atunci mulți investitori vor părăsi România, iar pe noi ne așteaptă un ”cataclism economic, o criză instalată foarte, foarte rapid”.
Cătălin Predoiu: Piețele sunt foarte îngrijorate, bancherii sunt îngrijorați, sunt firme care literalmente își fac bagajele, așteaptă să vadă ce se întâmplă și vor să lanseze planuri de închidere, de concedieri și așa mai departe. Cred că e bine ca oamenii să știe aceste lucruri. Realmente nu mai este victoria dumneavoastră și a noastră a tuturor care vă sprijinim, poate evita un cataclism economic, o criză instalată foarte, foarte rapid, și cred că trebuie să spuneți acest lucru foarte răspicat românilor, să se gândească foarte bine și să-i responsabilizați, inclusiv să vă adresați celor care îl sprijină pe George Simion, dacă sunt conștienți că numai victoria dumneavoastră poate să evite un blocaj economic rapid instalat. Nu e vorba aici de o depreciere treptată a vieții economice, în care oamenii să mai poată găsi soluții, să găsim soluții la nivel structural, e vorba de o depreciere care se va instala rapid, va fi o criză care se va instala cvasiinstaneu. O chestiune de câteva săptămâni. Și spuneți lucrurile astea. Efectiv ne paște un faliment național.
Nicușor Dan: O să spun asta, dar aici pentru că cumva trăim în același mediu vă încurajez să îi încurajați pe oamenii de afaceri pentru că ei sunt mai credibili decât noi.
Cătălin Predoiu: O să o facem și noi.
Virgil Popescu: Nu se îndoiește nimeni ce aș putea vota eu. Sunt cel mai în măsură să apreciez cât de agresiv este acest individ George Simion și ce poată să facă. Dar de la dumneavoastră, domnule Nicușor Dan, am avea nevoie de un mesaj clar către primari, către toți primarii din țară indiferent de culoarea lor politică, că sunteți singurul garant al continuării proiectelor lor, singurul garant al stabilității și al faptului că ei pot să își ducă proiectele la bun sfârșit. Pentru că, credeți-mă, am avut discuții cu toți primarii din județul meu, din Mehedinți, asta le-am spus, dar un mesaj de la dumneavoastră public ar ajuta foarte mult. Simion nu poate să aducă decât instabilitate și garanția pierderii a tuturor fondurilor și a proiectelor pe care le au în derulare.
Ionel Bogdan: PNL va fi un partid care va fi printre principalii dumneavoastră aliați și parteneri după alegerile prezidențiale?
Nicușor Dan: Fără niciun fel de discuție.
Alexandru Muraru: Planul lui Simion, care a fost comunicat în diferite rânduri inclusiv în interviul din Corriere dela Sera, reducerea la 1300 de primari înseamnă de fapt anularea abuzivă a mandatelor primarilor și a aleșilor locali din țară. E un mesaj foarte puternic care poate să-i sensibilizeze și să-i determine să se mobilizeze.
Florin Roman: Cred că de data asta va trebui să ne axăm foarte mult pe Diaspora și să îi rugăm să voteze candidatul pro-european, să sune și acasă, că pe primarii noștri din rural nu i-a bătut Simion, i-a bătut Diaspora, care au sunat acasă la părinți, părinții nu au spus nimic primarului și s-au dus și au votat cum au spus copiii.
Ciprian Ciucu: Dacă doriți să ne cuplăm și mai mult și mai bine la campanie, vă rog trimiteți-ne pe Whatsapp numele persoanei care se ocupă de online ca să amplificăm mesajele dumnevoastră, ca cetățeni, ca membri care sunt pe online, dacă este nevoie și pe zona cu presa, noi avem o monitorizare foarte bună, vă putem trimite anumite lucruri care apar, să ne legăm la nivel tehnic cât mai e timp. Vă urez mult succes și să trecem cu bine de această cumpănă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


