Gavrilă (POT): „Unitatea celor două partide, împreună cu domnul Călin Georgescu, a planului, este ceva puternic. Suntem foarte organizați, lucrăm bine împreună, am dovedit că nimic din ce vine spre noi nu ne doboară” – VIDEO

Anamaria Gavrilă, lidera Partidului Oamenilor Tineri (POT), a făcut o serie de declarații, după ce partidul s-a reunit într-o ședință de urgență, marți. Ea a vorbit despre planul pe care îl are împreună cu George Simion, liderul AUR și Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale. Apoi, într-o intervenție telefonică în direct la Realitatea PLUS, Anamaria Gavrilă a transmis un mesaj clar privind unitatea și determinarea mișcării suveraniste, respingând orice speculații despre dezbinare sau conflicte interne. Ea a subliniat că partidele implicate colaborează eficient și au un plan bine stabilit pentru a obține succesul în alegeri.
„Tot ce vedem noi că se întâmplă este un semn pozitiv, că unitatea aceasta a celor două partide, împreună cu domnul C.G., a planului, a conlucrării, este ceva puternic, pe care sistemul nu îl găsește ușor de trecut peste. Suntem foarte organizați, lucrăm bine împreună, am dovedit că nimic din ce vine spre noi nu ne doboară, dimpotrivă, tot ce vine spre noi se transformă în ceva pozitiv”, a declarat Anamaria Gavrilă.
Ea a reiterat că echipa suveranistă lucrează pentru a asigura succesul în alegeri și pentru a pune un președinte care să reinstaureze ordinea în România. „Nu este vorba de nicio dezbinare, așa cum a spus și domnul Simion în conferință. Se vor face niște sondaje, dar avem un plan foarte bine stabilit. Echipele noastre lucrează pentru a ne asigura că mișcarea suveranistă va pune președintele și va reinstaura ordinea în România.”
În ceea ce privește strategia electorală, Gavrilă a explicat că analiza și pregătirea sunt esențiale: „Se fac încă analize strategice, pentru că vrem să ne asigurăm că dăm toate șansele acestei mișcări. Niciunul dintre noi nu are orgolii sau ambiții în acest demers și știu că peste noi se va revărsa tot binele. Iar dacă unul dintre noi câștigă, câștigă toată lumea. Și eu, și Simion am trecut peste orgolii și vom lua cea mai bună decizie, ca să dăm mișcării suveraniste șansa de a pune președintele României.”
Referitor la împărțirea funcțiilor, Anamaria Gavrilă a precizat că acestea nu sunt o prioritate în acest moment: „Noi nu vorbim acum despre funcții. Atât eu, cât și domnul Simion și domnul Georgescu vom maximiza eforturile, fiecare având atuurile noastre, pentru a obține maximum pentru România. Fiecare are un partid, nu trebuie să minimizăm acest lucru. Suntem diverși, puternici, în spatele nostru avem membri, iar în spatele nostru sunt votanții. În ceea ce privește funcțiile, ne vom asigura că cei mai profesioniști, demni și cu sufletul alături de România vor ocupa aceste funcții.”
Ea a criticat speculațiile despre eventuale conflicte interne: „Știu că este «delicios» să vorbim despre funcții, despre cine se ceartă, dar aici este vorba despre a face pe toți românii să înțeleagă că situația este dificilă și că trebuie să venim împreună pentru a reinstaura dreptatea, ordinea constituțională și corectitudinea în România. Nu putem continua cu anularea alegerilor sau respingerea candidaturilor pe nedrept.”, a mai spus Anamaria Gavrilă în direct, la realitatea PLUS.
Gigi Becali își anunță intrarea pe scena suveranistă, după ce s-a retras din AUR, revoltat de colaborarea partidului cu Anamaria Gavrilă și POT. George Becali a anunțat marți că va face un nou partid suveranist. Nu fur partide, mișcarea mea va prelua mișcarea falsă a lui George Simion, a explicat Becali. La rândul ei, Anamaria Gavrilă a dat un răspuns pentru Becali.
Deputatul George Becali a anunțat vineri că a demisionat din AUR, exprimându-și nemulțumirea față de decizia partidului de a strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă, lidera POT, în vederea candidaturii acesteia la alegerile prezidențiale. „eu nu accept ca un partid, AUR, să strângă semnături pentru o femeie, Anamaria Gavrilă. Asta nu pot să accept. Dacă eşti mişcare suveranistă, atunci strânge semnături pentru un om politic puternic, nu Anamaria Gavrilă, care vine să se joace cu politica românească. A pus pe sora ei şi pe iubitul ei, i-a făcut deputați. Păi ce facem ne distrăm cu România? Asta înseamnă mişcare suveranistă”, a afirmat, vineri, Gigi Becali. Ulterior, Becali a anunțat că își face partid. „O să fac eu o mișcare suveranistă care va prelua mișcarea falsă a lui (a lui George Simion n.r). El va pierde partidul cât de curând”, a declarat George Becali. Latifundiarul din Pierea a mai spus că, probabil, Anamaria Gavrilă nu va renunța la candidatură deoarece îl ascultă orbește pe Călin Georgescu. Nu este vicleană precum Simion, a mai spus George Becali.
Însă Anamaria Gavrilă nu se arată impresionată de afirmațiile făcute în spațiul public de Gigi Becali. Întrebată cum vede anunțul lui Becali privind înființarea unui partid suveranist, lidera POT spune că încurajează orice inițiativă, dar atrage atenția că a construi un partid real nu este atât de simplu pe cât pare.
„Eu am încurajat pe toți cei care vor să își facă un partid. Doar dacă construiești, poți să înțelegi cât de dificil este. Pentru mine, soțul meu, sora mea și cei apropiați cu care am început, a însemnat ani de zile cu foarte puțin somn, cu drumuri prin țară. Am avut resurse financiare puține. A avea un partid nu înseamnă doar o adunare de oameni, este dificil. Oamenii vin pentru că ei cred în ceva, pentru o misiune, nu pentru niște funcții împărțite la final. Eu încurajez pe toată lumea să își facă un partid. Dacă te concentrezi pe construcție, ai mai puțin timp pentru a critica și pentru a vorbi urât despre ce face altcineva. Îl încurajez pe domnul Becali să își facă un partid, ne vom vedea la alegeri“, a spus Anamaria Gavrilă într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
Cât despre contestația candidaturii sale înregistrată, marți, la BEC, Anamaria Gavrilă susține că …o apreciază: „Am crezut că sunt atât de neimportantă, încât nu apar nici măcar în contestații. Am citit rapid, am observat niște inadvertențe și informații incorecte, care nu au de-a face cu mine personal. Mă bucur că există o contestație, ca să nu mai spună nimeni că sunt ‘a sistemului’ și de aceea n-a existat nicio conotație împotriva mea“, a mai spus Anamaria Gavrilă.
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a declarat, marți, că se bucură că a fost depusă o contestație împotriva candidaturii sale deoarece acum nimeni nu o poate acuza că este „a sistemului”. Ea a spus că, împreună cu George Simion, pune în aplicare „un plan discutat și agreat cu Călin Georgescu”.
Gavrilă, care este candidata partidului său la prezidențiale, a afirmat că începuse să fie chiar tristă din cauză că nu apăruse nicio contestație a candidaturii sale.
„Începea să fie chiar trist. Am crezut că sunt atât de neimportantă, încât nu apare nici măcar o contestație, dar bine că a apărut. (…) Ne bucurăm că este o contestație, ca să nu zică cineva că sunt a sistemului, încât nimeni nu a făcut măcar o contestație împotriva mea”, a declarat Gavrilă la Realitatea Plus.
Lidera POT a mai afirmat că mișcarea suveranistă nu este dezbinată și a confirmat la rândul său faptul că atât ea, cât și George Simion pun în aplicare un plan discutat și agreat cu Călin Georgescu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


