AUR și POT continuă greva parlamentară. Deputatul Hristu: „Refuz să particip la lucrările acestui Parlament compromis. Lupt pentru dreptul românilor de a-și alege președintele fără intervenții din umbră”

hristu 2

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a intrat în grevă parlamentară, începând de săptămâna trecută, în semn de protest față de decizia autorităților de a interzice candidatura lui Călin Georgescu. Declarația a fost făcută de președintele formațiunii, deputatul George Simion, după o ședință a conducerii partidului.

Potrivit deputatului constănțean al AUR, Cosmin Hristu, în grevă parlamentară se află și cei de la POT, iar boicotul legislativ va avea loc și săptămâna aceasta:

„Astăzi, 17 martie 2025, continui, alături de colegii mei din AUR, greva parlamentară începută pe 12 martie. Nu putem asista pasivi la ce se întâmplă! Invalidarea candidaturii unui candidat suveranist nu este doar o nedreptate, ci o lovitură de stat împotriva democrației! Puterea coruptă vrea să controleze alegerile, să decidă cine are voie să candideze și să reducă la tăcere vocea românilor. Nu vreau să fiu complice la această mascaradă! Parlamentul trebuie să reprezinte poporul, nu jocurile de culise ale celor care se tem de voința națională! De aceea, refuz să particip la lucrările acestui Parlament compromis. Lupt pentru democrație, pentru alegeri libere și pentru dreptul românilor de a-și alege președintele fără intervenții din umbră! Doar împreună putem învinge această dictatură politică!”, a transmis deputatul Hristu.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu