Lasconi e dispusă să renunțe la candidatură pentru… Maia Sandu. „În duminica iertării, vă cer iertare dacă v-am dezamăgit”

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat, sâmbătă, că ar renunţa la candidatura la prezidenţiale doar dacă în România ar candida Maia Sandu, pentru că în aceasta are încredere. Ea a fost întrebată într-o conferinţă de presă dacă există vreun candidat care ar determina-o să renunţe la propria candidatură, informează agerpres.ro.
„Cred că am pavat acest drum pentru o femeie. Şi dacă Maia Sandu ar veni mâine să candideze în România, da (aş renunţa – n.r.), pentru că aş avea încredere”, a răspuns Lasconi.
Aceasta a punctat că în mod cert nu s-ar retrage pentru a-l susţine pe Nicuşor Dan şi nici pe Crin Antonescu.
„Eu nu o să mă retrag şi oricum nu o să mă retrag pentru Nicuşor Dan. Asta categoric. Eu mi-aş dori un preşedinte care să fie accesibil, nu un altfel de Klaus Iohannis. Mi-aş dori un preşedinte care să ştiu că ar lupta cu toată fiinţa lui pentru România. (…) Cum să te dai la o parte pentru unul care nu a lucrat nimic în ultimii zece ani? Care atunci când a lucrat, că a fost parlamentar, îl ştia toată lumea că e ăla care chiuleşte cel mai mult. (….) Am avut zece ani un inexistent. O să mai vrem încă unul la fel de puturos? Nu, mi se pare absolut incredibil. Nu, sub nicio formă. Şi eu nu cedez pentru X sau pentru Y. Eu nu vreau să cedez această luptă pentru România. Pentru că îmi doresc ca fata mea să întoarcă acasă. Îmi doresc să nu mai văd oameni care stau cu ochii în lacrimi şi care plâng în timp ce să uită pe nu ştiu ce, pe WhatsApp sau pe Facebook la nepoţii lor”, a afirmat preşedintele USR.
„În duminica iertării, este momentul să rupem lanțurile nedreptății, ale urii și dezbinării. E timpul iertării”, a scris Elena Lasconi, duminică, pe Facebook. Ea și-a cerut iertare dacă „a dezamăgit”.
„Să ne ascultăm, să ne înțelegem și să ne iertăm unii pe alții! Astăzi, în Duminica iertării, este momentul să rupem lanțurile nedreptății, ale urii și dezbinării. E timpul iertării. E momentul să ne cerem iertare, să ne eliberăm de rău și de păcatele pe care le facem cu voia sau fără voia noastră față de cei din jur”, a scris ea pe rețeaua de socializare menționată anterior.
Lidera USR a anunțat, de asemenea, că a participat la Catedrala de la Întorsura Buzăului „la una dintre cele mai frumoase slujbe – și, credeți-mă, am participat la multe. S-a întâmplat asta și datorită preoților, dar și unei comunități unite în iubire și în credință”.
Ea a precizat, de asemenea, că „politicienii au stricat inclusiv această legătură sfântă, pentru că s-au lipit de biserică și de icoane mai ales în campaniile electorate. Toți se bat cu cărămida în piept că sunt creștin-ortodocși, dar prin fapte își arată adevărata față: sunt farisei”, adăugând că și-ar cere iertare „pentru aceste cuvinte, dar nu o face „pentru că e un adevăr”.
„Vă cer iertare însă dacă prin faptele mele, prin vorbele mele sau poate chiar prin atitudinea mea v-am dezamăgit! Toată viața am luptat pentru bine, libertate, dreptate și adevăr, dar nu sunt perfectă. Sunt însă autentică și știu să ascult, să învăț și mai ales să respect și să-mi iubesc aproapele. Vă mulțumesc!”, este mesajul ei.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


