Călin Georgescu, în cârje la protestul „măreției în conștiință”: „Epoca lui Soros va dispărea pentru totdeauna!”

Călin Georgescu a ajuns, în urmă cu scurt timp, la protestele din Piața Victoriei. Acesta și-a făcut apariția în cârje precizând că a avut „o intervenție la genunchi”. Georgescu a spus că e important că „poporul român s-a trezit în conștiință”. Referitor la vizita peședintelui interimar al României pe care a făcut-o la omologul francez, Georgescu i-a numit Ilie Soros Bolojan și Emmanuel Soros Macron.

„Dacă înțelegem că ăsta e numele corect, înțelegem că s-a dus (Ilie Bolojan – n.r.) în familie, în familia Soros, care de fapt a distrus această lume, nu doar România, iar mesajul președintelui Trump și a vicepreședintelui Vance sunt foarte clare. Ceea ce s-a întâmplat cu rețeaua Soros, cum de fapt am declarat și eu, va fi total interzisă în România. Este grav ce se întâmplă la nivel mondial, iar ce a făcut președintele interimar este problema lor – un act de disperare totală. Nu mai știu ce să mai facă”, a afirmat Georgescu.
„Reluarea turului 2 este singura opțiune. Turul 2 înapoi – l-a spus și administrația Trump – Vance. Este un semnal să revenim toți la valori autentice internaționale, democratice, e un semnal precis și clar dat de vicepreședintele Vance și cu siguranță o să vină și din partea președintelui Trump, cât de curând”, a mai spus Călin Georgescu.
Au loc proteste, sâmbătă dimineața în Capitală, față de decizia CCR de a anula alegerile din decembrie 2024. George Simion și Călin Georgescu și-au chemat susținătorii în stradă pentru a cere reluarea turului doi al scrutinului, dar și pentru a strânge semnături pentru candidatura celui din urmă la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în luna mai. Georgescu a trasmis un mesaj pe X.
„Democrația se va întoarce, epoca lui Soros va dispărea pentru totdeauna. Suntem aliații, noi suntem poporul, avem puterea!”, a scris Călin Georgescu pe X.
Manifestațiile au loc atât în Piața Constituției, cât și în Piața Victoriei din București. Protestatarii din Piața Constituției vor pleca în marș și se vor întâlni cu ceilalți protestatari din fața Guvernului. Încă de la această oră au început să se adune grupuri mici de persoane. Unii au venit la manifestație în port popular, cu steagurile la ei, în timp ce alții au adus tablouri cu Călin Georgescu.
Jandarmeria a făcut apel la organizatorii protestului, partidul AUR și Călin Georgescu, să respecte locurile de manifestație pentru care a primit aprobare. De asemenea, Jandarmeria Capitalei a transmis că în urma incidentelor violente de la celelalte proteste ale susținătorilor lui Călin Georgescu a luat măsuri „sporite” de securitate.
Jandarmeria face percheziții la protestul oamenilor lui Călin Georgescu. Jandarmi i au transmis că nu vor să intimideze pe nimeni, însă astfel de măsuri sunt necesare după protestul de ieri seară, când asupra unui participant a fost găsit un cuțit:
„În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că jandarmii legitimează persoanele care doresc să participe la protest, cu scopul de a le intimida, precizăm faptul că această informație este falsă. Această măsură are un caracter preventiv și este adoptată pentru protecția tuturor participanților și a celorlalți cetățeni. Jandarmii au legitimat și legitimează persoane care au asupra lor bagaje voluminoase, în scopul prevenirii introducerii în rândul manifestanților a unor obiecte/ substanțe interzise sau periculoase ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a adunării publice. Subliniem faptul că aplicarea măsurilor legale nu reprezintă o formă de intimidare sau de constrângere pentru nicio persoană care respectă legea. Reamintim faptul că la proteste similare au fost identificate persoane care au avut asupra lor cuțite, bricege, materiale pirotehnice și substanțe interzise de lege la astfel de activități.”
Susținătorii lui Călin Georgescu sunt iar așteptați în stradă, unde vor protesta pentru ca turul 2 al alegerilor prezidențiale să fie reluat. Oamenii spun că anularea alegerilor a fost ilegală fiindcă CSAT nu a prezentat nicio probă concretă privind imixtiunea Rusiei. Jandarmeria Capitalei anunță că, sâmbătă, vor fi luate măsuri sporite de securitate în contextul protestului susținătorilor lui Călin Georgescu și a mitingului AUR.
„Pentru ziua de astăzi (sâmbătă – n.r.) s-a făcut un îndemn din partea unei persoane publice care a candidat la alegerile prezidențiale din 2024 (Călin Georgescu – n.r.) pentru prezența în număr mare a unor cetățenii în Piața Constituției în scopul strângerii semnăturilor necesare de punerii candidaturii sale la alegerile prezidențiale din anul 2025. De asemenea, un reprezentant al unui partid parlamentar (George Simion – n.r.), susținător al aceleași candidat, și-a asumat în paralel o alta adunare publică în alveola Parcului Izvor din fața Camerei Deputaților. Această manifestație va fi urmată de un marș pe Calea Victoriei până la Piața Victoriei. Pentru buna desfășurarea acestor adunări publice, facem apel către organizatorii și reprezentanții acestora și participanți să respectem tocmai locurile de desfășurare și traseele de deplasare asumate în cadrul Comisiei de Avizare a Adunărilor Publice din cadrul Primăriei Municipiului București. Pentru aceste adunări publice, având în vedere incidentele provocate de unii dintre participanți la ultimele două manifestații, constând în forțarea și provocarea dispozitivelor de jandarmi, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei, împreună cu celelalte autorități, va lua măsuri sporite de securitate pentru prevenirea oricălor incidente în planul ordinii și siguranței publice”, spune maiorul Alexandru Iacob de la Jandarmeria Capitalei.
El afirmă că Jandarmeria Capitalei „a acționat și acționează permanent pentru respectarea drepturilor tuturor cetățenilor, insclusiv în situația producerea unor incidente în planul ordinii și siguranței publice”.
„În mod concret, menționând faptul că în contextul incidentelor de la ultimele manifestații, Jandarmeria Capitalei a identificat un număr de 44 de persoane, dintre care 16 persoane fac obiectul unor sesizări penale sub aspectul săvârșirii faptelor de ultraj, deținere de substanțe interzise, instigare publică, tulbularea ordinii publice, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, distrugere și deținere de materiale pirotehnice, trei persoane aflându-se în stare de arest preventiv. Totodată, 27 de persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 71.900 de lei”, încheie Iacob.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


