Bolojan se suspendă din PNL pe durata interimatului la Președinția României. POT îl vrea „zburat” și din Senat – VIDEO

gavrila 2

Ilie Bolojan, președintele PNL, se va suspeda din funcție pe durata interimatului la președinția României. După demisia lui Klaus Iohannis Bolojan va fi președinte interimar al României. PNL va fi condus de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, care cel mai probabil își va delega funcția de la guvern, conform unor informații pe surse obținute de stiripesurse.ro. Președintele României, Klaus Iohannis, a spus, luni, că demisionează începând cu data de 12 februarie, pentru „a scuti România și cetățenii români” de această criză la care ar duce suspendarea sa.

Președintele Klaus Iohannis a spus că în Parlamentul României s-a pus în mișcare procedura de suspendarea președintelui, demers pe care Iohannis îl consideră „inutil” pentru că, oricum, peste puține luni va pleca din funcție, după alegerea noului președinte.

„Este un demers nefondat pentru că niciodată, repet, niciodată, n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos pentru că, de aici, toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demiterea președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern”, a spus Iohannis, în discursul său.

Acesta spune că în plan intern, referendumul va fi unul „eminamente negativ”: „Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord”.

„Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”, afirmă Iohannis.

În acest context, președintele și-a anunțat demisia: „Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte ale României. Voi pleca din funcție poi mâine pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”.

Anamaria Gavrilă a anunțat, la scurt timp după ce șeful statului a declarat că demisionează, că urmează să inițieze procedurile pentru ca președintele Senatului Ilie Bolojan să fie revocat de la șefia acestui for. Doar că Ilie Bolojan va prelua președinția României ca interimar în curând.

„S-a întâmplat ceea ce ne-am dorit de atâția ani. din 21 decembrie speram să nu-l mai vedem pe Iohannis că ne ține prelegeri. (…) A ieșit și a spus că demisionează, asta la după 10-15 minute după ce s-a încheiat ședința Biroului Reunit Permanent, unde s-a decis trimiterea în plen a acestei suspendări. (…) Este a treia suspendare pe care am depus-o și oameni precum Bolojan, Andronache, Fenechiu de la PNL au încercat cu tot felul de tertipuri să o blocheze. (…) Iohannis este cea mai mare jignire a poporului român din vremea noastră. În sfârșit acest capitol se încheie. Astăzi inițiem și revocarea președintelui Senatului. De ce? Pentru că el nu a respectat regulamentul, a venit cu tot felul de minciuni și tertipuri pentru a bloca această inițiativă de suspendare. Nu avem voie ca la președintele Senatului să avem pe cineva care a încălcat regulamentul consistent în mai multe ședințe”, a declarat Gavrilă.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu