Lupte grele duse pe bugetul de stat. Georgescu (PSD) a obținut banii pentru modernizarea trotuarului care leagă 2 Mai de Vama Veche – VIDEO

Parlamentul a adoptat, miercuri seară, Legea bugetului de stat pe anul acesta. Proiectul a trecut cu 254 de voturi ”pentru” şi 192 de voturi ”împotrivă”. Nici în dezbaterile din comisii, și nici în plen nu au fost adoptate amendamente. Tot acum a trecut și Legea bugetului asigurărilor sociale. La finalul dezbaterilor-maraton și a votului, Tanczos Barna (UDMR), ministrul Finanțelor, a transmis că bugetul pe 2025 e baza pentru dezvoltarea țării prin investiții record. Acesta a vorbit și despre reducerea cheltuielilor publice, astfel încât să scadă deficitul bugetar.
Pe fondul disputelor intense politice, a fost obținută o finanțare pentru județul Constanța. Este vorba de modernizarea trotuarului care leagă stațiunile 2 Mai și Vama Veche, pentru care deputatul social-democrat, Daniel Georgescu, s-a zbătut încă de când era primar al comunei Limanu, însă nu a găsit niciodată înțelegere la conducerea liberală a județului. Astfel, Georgescu a anunțat miercuri seară obținerea finanțării necesare realizării proiectului:
„V-am zis că nu mă las! Prima victorie în Parlament este pentru comuna Limanu, pentru localitatea 2 Mai. Asta nu înseamnă că restul județului va fi uitat de mine. Am obținut banii necesari pentru trotuarul care va lega interiorul localității 2 Mai de pista de biciclete din Vama Veche, bani pe care județul nostru nu i-a dat niciodată! Lucrurile se pot mișca și din Parlament pentru județul Constanța”, a transmis deputatul Georgescu, AICI!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


