Negoi (USR): „2025 ar putea deveni al doilea an consecutiv fără nici un euro din PNRR!”

Cererea de Plată nr. 3, care ar fi trebuit plătită de anul trecut, a fost aprobată de Comisia Europeană doar parțial – din cele 2,4 miliarde euro din valoarea totală au fost suspendate 1,1 miliarde pentru neîndeplinirea unor reforme importante. Este o situație care îl alarmează pe senatorul constănțean al USR, Remus Negoi, care subliniază faptul că „timpul se scurge” și trebuie „acționat acum”:
„Din cele 12 miliarde de euro pe care am putea să le încasăm în 2025 din PNRR, există riscul foarte ridicat să nu vedem nici în acest an vreun cent. Cele două mari probleme care afectează în acest moment PNRR-ul României sunt:
Cererea de Plată nr. 3, care ar fi trebuit plătită de anul trecut, a fost aprobată de Comisia Europeană doar parțial – din cele 2,4 miliarde euro din valoarea totală au fost suspendate 1,1 miliarde pentru neîndeplinirea unor reforme importante.
Vestea proastă este că e foarte probabil ca întreaga sumă să fie suspendată anul acesta. Banii nu au fost încă virați, iar Comisia analizează posibilitatea de a suspenda o nouă sumă de bani după ce România a făcut modificări la jalonul privind pensiile speciale. Una dintre regulile PNRR este ca jaloanele considerate îndeplinite să nu fie modificate.
Timpul se scurge: Dacă Guvernul Ciolacu 2 nu acționează acum, 2025 ar putea deveni al doilea an consecutiv fără niciun euro din PNRR. Cererile 4, 5 și 6 sunt întârziate, iar banii sunt departe de a fi încasați. PNRR este mai mult decât un plan. E șansa noastră de a construi o Românie puternică și dezvoltată. Ciolacu, oprește tergiversările și apucă-te de treabă! România nu-și permite să rateze această oportunitate
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


