Reorganizare rutieră în Constanța: Sensuri unice instituite și treceri de pietoni

Două treceri de pietoni din municipiul Constanța situate pe strada Theodor Burada, la intersecția cu bulevardul 1 Mai, vor fi relocate de Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, în urma solicitărilor primite de la cetățeni. Astfel, trecerea de pietoni de pe strada Prelungirea Traian va fi relocată față de poziția actuală cu aproximativ 100 metri mai în spate, lângă spălătoria auto și fosta stație GPL. Trecerea de pietoni, de pe sensul opus de mers, va fi relocată cu 100 metri înapoi, spre gara CFR. Relocarea celor două treceri de pietoni va avea loc săptămâna aceasta, în funcție de condițiile meteorologice.
Măsura relocării acestor treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier, având ca scop creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic în aceste zone ale orașului. Conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră!
Noi reguli de circulație au fost introduse pe două străzi din municipiul Constanța
Traficul rutier a fost resistematizat pe străzile Micșunelelor și Dorobanți pentru a asigura simultan condiții optime pentru circulația pietonilor pe trotuare și o fluidizare a circulției. Odată cu instituirea regimului de sens unic pe aceste străzi, conducătorii pot staționa și parca pe carosabil.

De astăzi, circulația rutieră se desfășoară astfel:
- pe strada Micșunelelor, circulația autovehiculelor este permisă dinspre strada Sergent Nicolae Grindeanu spre strada Mugurului;
- pe strada Dorobanți, se circulă dinspre strada Pescarilor spre strada Unirii.
Proiectele de reorganizare a traficului rutier pe aceste două străzi au fost avizate favorabil de Comisia de Circulație și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier, fiind realizate la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia. Conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.




