Protest la sediul IPJ Constanța: SNPPC – Polițiștii pierd „între 1.500 – 2.000 de lei” din venituri, din cauza Ordonanței austerității – VIDEO

snppc

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a făcut publice, astăzi, imagini cu polițiști care au refuzat să intre în serviciu. O acțiune de protest a avut loc și la Constanța, întrucât pe fondul adoptării „Ordonanței-trenuleț” de către Guvernul Ciolacu 2, polițiștii s-au trezit cu salariile înghețate și cu sporurile tăiate. Astfel, aceștia amenință că blochează sistemul, dat fiind că le-ar fi scăzut veniturile cu aproximativ 1.500 de lei.

„Aceste tăieri sunt echivalente cu cele din 2010, despre care FMI a spus că nu sunt sănătoase pentru o economie care se vrea funcțională. Sunt proteste spontane, azi sindicatele vom stabili calendarul de proteste oficial, vor fi mult mai dure. Avem capacitatea să ne organizăm să blocăm sistemul, se va ajunge la refuzul să se lucreze ore suplimentare și în zile libere, sau refuzul pazei secțiilor de vot la alegeri”, a declarat președintele FSNPPC, Vasile Zelca.

Reprezentanții sindicatelor din Poliție spun că se vor pierde 1.500 – 2.000 de lei lunar din venit. Angajații MAI spun că vor recurge la proteste mai radicale în cazul în care nu vor ajunge la un consens cu reprezentanții Executivului și amenință că se va ajunge să nu mai asigure paza la alegeri, dacă nu se li se rezolvă revendicările:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu