Răsăuțeanu, din nou viceprimar al Constanței. „Nu voi accepta blocaje și sabotaje politice din partea nimănui!”

O ședință de lungă durată ieri a Consiliului Local Municipal Constanța și tensionată pe alocuri. Spre finalul ei au fost votați și cei doi viceprimari ai orașului, astfel că vom avea o oarecare alianță PSD-PNL, întrucât Costin Răsăuțeanu revine în această funcție, după ce a mai ocupat-o în mandatul lui Decebal Făgădău. De asemenea, liberalul Ionuț Rusu va fi și în acest mandat viceprimar. De asemenea, AUR a anunțat că nu va vota pentru alegerea viceprimarilor.
După votul de ieri, Răsăuțeanu a transmis un mesaj de mulțumire celor care l-au susținut în această cursă politică, finalizată cu o victorie a social-democratului și, totodată, a avut ceva de subliniat și pentru celelalte partide din Consiliul Local:
„Orașul meu natal m-a onorat pentru a doua oară să ocup funcția de viceprimar al municipiului Constanța prin votul oferit de mii de constănțeni. O responsabilitate pe care o înțeleg foarte bine. MULȚUMESC încă o dată tuturor pentru încredere! Alături de echipa social democrată voi respecta fiecare cetățean, indiferent de vârstă, etnie sau preferințe politice. Voi trata toți cetățenii în mod egal și să mă voi implica în rezolvarea problemelor. Voi pune preț pe unitate și unificarea tuturor forțelor pentru ca orașul să meargă spre evoluție, spre dezvoltare și bunăstare. Nu voi accepta blocaje și sabotaje politice din partea nimănui. Este timpul ca toate partidele din consiliul local să demonstreze maturitate și responsabilitate atunci când trebuie să luăm decizii pentru orașul nostru. Am experiența necesară și voi avea un mandat echilibrat cu ușa deschisă pentru toți constănțenii și implicit pentru toți consilierii locali. Așa este și normal. Trebuie să respectăm legitimitatea celor aleși și să înțelegem că primarul, viceprimarul sau consilierii locali, indiferent din ce partide facem parte, avem aceeași datorie față de comunitate și oraș. Tocmai de aceea cred în ideea de consens cu toată inima și am încredere că orașul nostru va beneficia de o guvernare locală echilibrată, calculată și fără derapaje. MULȚUMESC echipei PSD și colegilor consilieri locali pentru sprijin și încredere!”, a transmis Răsăuțeanu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


