Plata rovinietei poate fi făcută după efectuarea călătoriei. Crușoveanu (PNL): „Mobilitatea și flexibilitatea sunt esențiale în viața de zi cu zi a fiecărui cetățean”

Începând cu anul acesta, a intrat în vigoare o nouă lege, care permite plata rovinietei după efectuarea călătoriei. Legea 275/2024 permite șoferilor care circulă cu mașina să achite taxa de drum până la ora 24 a zilei următoare. Noua măsură va fi aplicată din anul 2026, potrivit Promotor.
La începutul lunii noiembrie, a fost promulgată legea potrivit căreia șoferii au posibilitatea să plătească rovinieta şi în termen de cel mult 24 de ore de la data de început a valabilităţii acesteia. În prezent, șoferii sunt obligați, în continuare, să-și ia rovinietă înainte de a pleca la drum. CNAIR a anunțat că permite celor care nu au plătit taxa de drum să o achite până la miezul nopții.
Actul normativ este susținut și de deputatul liberal constănțean Marian Crușoveanu, membru în Comisia pentru Transporturi a Camerei:
„Această inițiativă legislativă, pe care am susținut-o cu fermitate, reprezintă un pas important către modernizarea și flexibilizarea sistemului de taxare rutieră din țara noastră. Înțelegem că mobilitatea și flexibilitatea sunt esențiale în viața de zi cu zi a fiecărui cetățean. De aceea, prin această lege, am dorit să oferim șoferilor posibilitatea de a-și gestiona mai eficient călătoriile și obligațiile financiare asociate acestora. Plata rovinietei până la ora 24 a zilei următoare călătoriei nu doar că simplifică procesul, dar și reduce stresul și presiunea asupra șoferilor, permițându-le să se concentreze asupra siguranței și confortului în trafic. Această modificare legislativă vine ca răspuns la numeroasele solicitări din partea comunității și a fost dezvoltată în urma unui amplu proces de consultare cu experți în transport și infrastructură, precum și cu reprezentanți ai societății civile. Suntem conștienți de provocările cu care se confruntă șoferii și ne angajăm să continuăm să lucrăm pentru a îmbunătăți infrastructura rutieră și condițiile de trafic din România. Doresc să mulțumesc tuturor colegilor mei din Parlament care au sprijinit această inițiativă și au înțeles importanța sa pentru cetățeni. De asemenea, le mulțumesc tuturor celor care au participat la dezbateri și au contribuit cu idei și sugestii valoroase. Vă asigur că voi continua să lucrez pentru a aduce îmbunătățiri în domeniul transporturilor și pentru a vă reprezenta interesele cu integritate și dedicare. Împreună, putem construi un viitor mai bun, cu un sistem rutier mai eficient și mai prietenos pentru toți utilizatorii săi”, a spus deputatul Crușoveanu, pentru TOMIS NEWS.
Noul act normativ va fi valabil numai în cazul vehiculelor de până la 3.5 tone. De asemenea, taxa de drum se va calcula în funcție de categoria mașinii, clasa de poluare a acesteia și durata de folosire a drumurilor publice. Va fi introdus și un nou concept pentru vehiculele grele, TollRo. Astfel, vehiculele grele vor plăti rovinietă prin înmulțirea numărului de kilometri parcurși cu valoarea unitară a TollRo.
CMF:11240002
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


