PSD: „Intrarea în avarie a reactorului de la Cernavodă scoate în evidență importanța acestei producții pe bază de cărbune”

Mihai Weber, președinte PSD Gorj, a lansat critici dure la adresa actualului ministru al Energiei, Sebastian Burduja. El precizează faptul că planul de restructurare a producției de energie pe bază de cărbune trebuie modificat, pentru că termenele de închidere a capacităților sunt nerealiste:
„Nu este un atac în mod direct. Pe mine mă interesează soarta unei unități economice care este vitală pentru Gorj dar și pentru România pentru că vorbim de peste 40.000 de familii care depind de această unitate economică, dar am văzut că vulnerabilitățile sistemului energetic. Această producție de energie pe bază de cărbune, care este un pilon important al sistemului energetic național. De ani de zile tot insistăm ca planul de restructurare, ca și capitolul energie din PNRR să fie modificat. Toate acele termene de închidere a capacității de producție pe bază de cărbune în momentul de față sunt total nerealiste. Noile grupuri care urmează să fie construite, grupuri verzi, parcuri fotovoltaice, grupurile pe gaze au deja o întârziere de peste doi ani de zile. Este un argument extremd e important, coroborat cu ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu această secetă, caniculă prelungită, intrarea în avarie a reactorului de la Cernavodă scoate în evidență importanța acestei producții pe bază de cărbune. Cărbunele în județul Gorj există pentru cel puțin 20 de ani de aici înainte. De aceea trebuie acordată o atenție deosebită acestei resurse energetice”.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google



Să ceară guvernul , Comisiei Europene fonduri nerambursabile , despăgubiri și daune interese pentru a se relansa funcționarea termocentralelor scoase din funcțiune și dezafectate la cererea lor și executate prompt , acceptând rolul de „țară cobai ”de slugile lui Iohanis și ai Ursulei , de-alde Ghinea , Popescu , Orban , Cîțu și Ciucă , tolerate pentru promptitudine în executarea listelor „to do”, în timp ce țările lor au primit bani pentru modernizare și conservare , acum fiind apte de livrare curent . Afară cu dominația Famigliilor finanțelor mondiale și slugile lor din Comisie ! Alte alegeri „euro”, să mai reducem din hoți și tâlhari internațonali ! Deși „criminali ”parcă ar fi mai potrivit !