Europarlamentarul Tomac, stupefiat de comportamentul lui Șoșoacă la Bruxelles: „Un politician mizerabil!”

tomac

Europarlamentarul Eugen Tomac a condamnat în termeni duri scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European, forțele de ordine fiind nevoite să o escorteze afară pe Șoșoacă din plen. „Ați ucis oameni în România. Am fost votată de oameni”, a reacționat Șoșoacă. Ea a plecat din sală sub huiduielile celorlalți colegi, în timp ce alții aplaudau ironic.

„Rusia a reușit astăzi, prin vocea isterică și bolnăvicioasă a unui politician mizerabil precum Șoșoacă, să-și facă simțită prezența în plenul Parlamentului European. Nu am simțit niciodată atâta rușine de când sunt în Parlament. Această persoană pune într-o lumină proastă o țară întreagă printr-un comportament sălbatic, străin de acest mediu. Există extremiști în Germania, Franța și alte state, dar nimeni niciodată nu a coborât atât de jos. Subuman comportamentul. Acești oameni au o singură misiune – să facă zgomot cu orice preț. Sunt expresia a ceea ce vrea Rusia să aducă în Europa: haos și multă mizerie. Nu va reuși însă nimeni să schimbe cursul firesc al proiectului european. Aceste personaje sunt izolate, păcat însă că cei de la Kremlin folosesc un deținător de pașaport românesc pentru a-și arăta adevărata față”, a transmis Eugen Tomac, pe Facebook.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu