Stroe (PSD): „Îmi exprim încă o dată speranța că în viitorul apropiat va fi aprobată și finanțarea unui spital regional la Constanța”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat recent faptul că spitalele regionale aflate în fazele cele mai avansate sunt cele de la Iaşi şi Craiova şi că urmează îndeaproape cel din Cluj-Napoca. În patru ani, aceste spitale ar urma să fie finalizate, inclusiv în ceea ce priveşte dotările. Potrivit lui Rafila, cele trei spitale regionale vor fi finalizate la sfârşitul anului 2028.
Tot la următorii ani se gândește și președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, când speră că proiectul mult discutat al spitalului regional de la malul mării va deveni realitate:
„Se poate vedea că Guvernul Ciolacu își împlinește angajamente politice, de mare importanță pentru oameni și sănătatea publică – construcția de noi mari spitale regionale. În acest moment se lucrează ori sunt gata să înceapă lucrările pentru toate cele trei mari spitale regionale planificate – Craiova, Cluj și Iași. Investiția totală depășește 1,5 miliarde de euro. Îmi exprim încă o dată speranța că în viitorul apropiat va fi aprobată și finanțarea unui spital regional la Constanța, atât de necesar Dobrogei și județelor limitrofe din sud-estul țării și afluxului mare de turiști de pe litoralul românesc!”, a transmis senatorul Stroe.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


