Primarul Chiţac: „Avariile, după cum se poate observa, s-au împuţinat şi vor ajunge spre zero. Nu sunt vizibile toate eforturile noastre, dar sunt unele dintre cele mai serioase probleme cu care ne confruntăm”

chitac 1

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat că avariile la reţeaua de termoficare s-au împuţinat şi vor ajunge spre zero odată cu schimbarea reţelei de termoficare a oraşului. Vergil Chiţac a amintit că miercuri şi joi apa caldă este sistată de Termocentrale SA Constanţa pentru remedierea unei avarii, precizând că aceasta producea pierderi de apă şi intervenţia nu mai putea fi amânată.

„Sunt conştient de disconfortul pe care îl produce această oprire în rândul cetăţenilor, de aceea, astăzi, am făcut o vizită pe teren ca să mă asigur că totul merge conform planului de lucrări. Oprirea a fost corelată cu alte intervenţii ale societăţii de distribuţie Termoficare SA, care avea de efectuat şi alte lucrări ce necesitau oprirea CET. Astfel am evitat opririle repetate ale apei calde. Avariile, după cum se poate observa, s-au împuţinat şi vor ajunge spre zero odată cu definitivarea schimbării reţelei de termoficare a oraşului. Toate aceste avarii arată gradul avansat de degradare a reţelei pe care o vom schimba în mai multe etape. Am primit foarte des critici din cauza disconfortului creat de lucrările începute simultan. Dar vedem acum ce a însemnat indiferenţa şi lipsa de investiţii pe acest segment. Mă refer la apa caldă şi rece care s-a scurs aiurea în pânza freatică din cauza ţevilor”, a explicat primarul Constanţei.

El a prezentat şi un exemplu concret în acest sens.

„Dacă în primele 3 luni ale anului trecut consumul de apă al Termocentrale Constanţa a fost de 305.274 mc cu tot cu pierderi, în aceeaşi perioadă a acestui an s-au consumat doar 114.422 mc, adică o scădere de peste 60%. Vorbim de un volum de apă care s-a pierdut doar prin găurile conductelor vechi şi care trebuia completat în reţea şi plătit la furnizorul de apă potabilă. Schimbarea reţelei termice a oraşului înseamnă, pe lângă economii la bugetul local, şi scăderea numărului de intervenţii în reţea (săpături în carosabil şi costuri pentru reparaţii), dar şi scăderea preţului local al gigacaloriei”, a mai transmis Vergil Chiţac.

Primarul liberal mai arată că schimbarea reţelei termice a oraşului înseamnă, pe lângă economii la bugetul local, şi scăderea numărului de intervenţii în reţea (săpături în carosabil şi costuri pentru reparaţii), dar şi scăderea preţului local al gigacaloriei.

„Amintesc, de asemenea, că etapa I a proiectului de schimbare a conductelor de transport şi distribuţie a agentului termic şi apei calde a fost finalizată, etapa a III-a este aproape de final, în timp ce etapa a II-a a fost executată în proporţie de peste 50%. De asemenea, pentru etapa IV am emis ordinul de începere pentru proiectare şi execuţie, iar cererile de finanţare pentru etapele V şi VI au fost depuse pe Fondul de Modernizare”, a mai explicat Vergil Chiţac.

El a mai afirmat că a fost înlocuită, cu fonduri europene, peste 65% din reţeaua primară de termie a oraşului veche de 50 de ani şi că 80 de kilometri dintr-un total de 120 de kilometri au fost total înlocuiţi, investiţiile fiind evaluate la peste 50 de milioane de euro.

tevi termoficare 1

Pe de altă parte, Primăria Constanța a transmis joi faptul că volumul de apă plătit către SC RAJA SA de Termocentrale Constanța a scăzut cu peste 60% în primele 3 luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut. Mai exact, dacă în primele 3 luni ale anului trecut, consumul de apă al Termocentrale Constanța a fost de 305.274 mc, în aceeași perioadă a acestui an s-au consumat doar 114.422 mc. Altfel spus, contravaloarea a 190.852 de mc de apă înseamnă economie la bugetul local, bani care până acum erau aruncați pe apa sâmbetei, ajungând în pânza freatică. Acesta este volumul de apă care s-a pierdut anul trecut în doar 3 luni prin găurile conductelor vechi.

De la o lună la alta, eficiența modernizării rețelei de transport a agentului termic primar își arată beneficiile în sistemul municipal de termoficare. Pe măsură ce scade pierderea de energie termică pe rețeaua de transport, scad astfel consumurile specifice după cum urmează: scade necesarul de gaze pentru încălzirea apei introduse în sistem. În consecință, scade și numărul intervențiilor în rețea, care înseamnă săpături în carosabil și costuri pentru reparații. Toate acestea au condus la scăderea prețului local al energiei termice.  Evident că în acest fel scade valoarea subvenției unitare și valoarea pierderii induse, permițând municipalității să orienteze sumele astfel economisite către alte mari proiecte.

Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța: „Nu sunt vizibile toate eforturile noastre, dar sunt unele dintre cele mai serioase probleme cu care ne confruntăm în momentul de față și nu putem să le neglijăm. Începem lucrările și la noul CET. Eu unul nu am de gând să mă opresc aici, mai ales când știu că, prin astfel de lucrări, mă pot asigura că generațiile viitoare se pot bucura de un sistem de termoficare funcțional, fără avarii și opriri pentru revizii. Amintim că etapa I a proiectului de modernizare a conductelor de transport a agentului termic a fost finalizată, etapa a III-a este aproape de final, în timp ce etapa a II-a a fost executată peste 50%. De asemenea, pentru etapa IV municipalitatea a emis ordinul de începere pentru proiectare și execuție, iar cererile de finanțare pentru etapele V și VI au fost depuse pe Fondul de Modernizare.”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu