Israel, în conflict total cu ONU – A decis să NU mai acorde vize reprezentanților Națiunilor Unite: „A sosit momentul să le dăm o lecţie!”

guterres

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a anunţat miercuri că Israelul va refuza să mai emită vize reprezentanţilor Naţiunilor Unite în urma declaraţiilor secretarului general al organizaţiei, Antonio Guterres, care a afirmat, între altele, că atacul comis de Hamas împotriva Israelului, în 7 octombrie, „nu a venit din senin”, ci este consecinţa a „56 de ani de ocupaţie sufocantă”, transmite EFE, relatează Agerpres.

Erdan a menţionat că Israelul a început deja să adopte această politică şi că a refuzat să acorde viză Coordonatorului ONU pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths. „A sosit momentul să le dăm o lecţie” înalţilor oficiali ai ONU, a spus Erdan miercuri, într-un interviu acordat radioului armatei israeliene.

Comentariile lui Guterres de marţi, din Consiliul de Securitate al ONU, au atras şi condamnarea lui Dani Dayan, preşedintele Muzeului Holocaustului din Ierusalim, Yad Vashem, care a apreciat că „masacrarea evreilor de către Hamas la 7 octombrie a fost genocid în intenţiile sale şi extrem de brutal în forma sa”.

„O parte din motivul pentru care (ceea ce a făcut Hamas – n.r.) diferă de Holocaust este că evreii de astăzi au un stat şi o armată. Nu suntem lipsiţi de apărare sau la mila altora”, a adăugat Dayan. Potrivit acestuia, după atacul asupra Israelului de către gruparea islamistă palestiniană, în care a ucis peste 1.400 de oameni, este acum testată „sinceritatea liderilor mondiali, a intelectualilor şi a oamenilor influenţi” la nivel internaţional precum Guterres. Din acest punct de vedere, secretarul general al ONU „nu a trecut testul”, a insistat Dayan.

Controversa a izbucnit marţi, când Guterres „a condamnat fără echivoc actele teroriste oribile şi fără precedent” ale Hamas, dar a spus totodată că ceea ce s-a întâmplat îşi are rădăcinile în lungi decenii de conflict cu palestinienii. „Atacurile Hamas nu avut loc din senin. Poporul palestinian a fost supus unei ocupaţii sufocante de 56 de ani”, a declarat Guterres.

Această ultimă afirmaţie a stârnit reacţia autorităţilor israeliene, care au condamnat declaraţiile lui Guterres şi au cerut demisia acestuia. „Nu vă este ruşine?”, l-a întrebat pe Guterres ministrul de externe israelian Eli Cohen, care a fost prezent la sesiunea Naţiunilor Unite şi care a suspendat ulterior o întâlnire planificată cu secretarul general al ONU.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, criticat vehement de Israel marţi, s-a declarat „şocat” miercuri de „interpretarea tendenţioasă” a cuvintelor sale despre Hamas, asigurând că nu ar fi justificat atacurile grupării islamiste palestiniene, potrivit France Presse, scrie AGERPRES.

„Sunt şocat de interpretarea tendenţioasă din partea unora a declaraţiei mele de ieri (marţi) în Consiliul de Securitate, cum că aş fi justificat actele teroriste ale Hamas. Este fals. Este contrariul”, a declarat Antonio Guterres presei, după ce ambasadorul israelian al ONU i-a cerut demisia. „La începutul intervenţiei mele de ieri ,eu am spus clar, citez: ‘Am condamnat fără echivoc actele teroriste oribile şi fără precedent ale Hamas în Israel în 7 octombrie. Nimic nu poate justifica uciderea, rănirea şi răpirea deliberată a civililor, nici tirurile cu rachete asupra unor ţinte civile'”.

Subliniind că a evocat efectiv „nemulţumirile poporului palestinian”, el a insistat de asemenea asupra faptului că „aceste nemulţumiri ale poporului palestinian nu pot justifica atacurile înspăimântătoare ale Hamas”.

„Cred că era necesar să restabilim adevărul, în special pentru victime şi familiile lor”, a subliniat secretarul general, care a denunţat totodată marţi „încălcările clare ale dreptului internaţional umanitar” în Gaza, fără a cita Israelul.

Reprezentanţii israelieni şi-au exprimat furia marţi după afirmaţiile lui Antonio Guterres, menţionând în special partea din discurs unde el apreciase că atacurile Hamas „nu au avut loc într-un vid”.

„Domnule secretar general, în ce lume trăiţi?”, întrebase ministrul israelian de externe Eli Cohen. „Fără nicio îndoială, nu în a noastră”, a răspuns tot el.

Ambasadorul israelian la ONU, Gilad Erdan, a cerut demisia imediată a lui Antonio Guterres, acuzându-l că este „înţelegător faţă de terorism şi crimele” Hamas.

Atacul comis de Hamas în Israel în 7 octombrie şi represaliile care au urmat din partea armatei israeliene în Fâşia Gaza au făcut peste 1.400 de morţi în Israel, potrivit autorităţilor, şi peste 6.500 în teritoriul palestinian, potrivit grupării islamiste, în majoritate civili de ambele părţi.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu