Fondul Imobiliar Constanța: Solicitanții de locuințe sociale au termen pentru depunerea cererilor până pe 13 octombrie

Administrația Fondului Imobiliar (AFI) S.R.L. le amintește solicitanților de locuințe sociale și chirie fond de stat că au obligația ca până la data de 13 octombrie să își reînnoiască cererea privind atribuirea unei locuințe. În situația în care solicitanții locuințelor de tipul celor mai sus menționate nu reconfirmă solicitarea, aceasta se arhivează, iar ei vor fi nevoiți să depună o nouă solicitare, conform criteriilor de acces și de ierarhizare.
Cererile pot fi depuse la registratura AFI S.R.L., din Bdul. Tomis nr. 101, etaj I, Constanța, după următorul program: Luni – Joi: 08:30 – 15:00; Vineri: 08:30 – 13:00, sau prin e-mail, la adresa public@raedpp-constanta.ro .
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


