Bola (Forța Dreptei): „Prima zi a noii sesiuni parlamentare începe cu o totală dezamăgire. Peste 23.000 de constănțeni vor fi mințiți din nou”

bola

Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate luni, de la ora 16:00, în şedinţe de plen separate, de conducerile Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor. Şedinţele Birourile permanente, în vechea componenţă, se vor desfăşura înaintea lucrărilor în plen, la Camera Deputaţilor fiind programată de la ora 14:00.

Conform reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii. La Camera Deputaţilor, preşedinte interimar este social-democratul Alfred Simonis, iar preşedintele Senatului – liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Sesiunea de toamnă, chiar în ziua de luni, a început cum nu se poate mai prost, anunță deputatul constănțean al Forței Drepte, Bogdan Bola. Mai multe acte normative sunt îngrozitoare, potrivit parlamentarului constănțean, care a făcut referire la indemnizațiile copiilor persoanelor persecutate etnic în perioada 1940-1944, asumarea răspunderii Guvernului pe măsurile fiscale ș.a.m.d.:

„Prima zi a noii sesiuni parlamentare începe cu o totală dezamăgire: indemnizațiile copiilor persoanelor persecutate etnic în perioada 1940-1944, acordate în baza Legii 154/2021, vor fi din nou amânate. Și peste 23.000 de constănțeni vor fi mințiți din nou… Guvernul Ciolacu se pregătește să își angajeze răspunderea pe o serie de măsuri fiscale și bugetare. Aceste măsuri nu sunt comunicate transparent, fiind date, de cele mai multe, pe surse către presă. Aceste indemnizații au fost aprobate de Parlament în anul 2021, cu termen de aplicare ianuarie 2022. Totuși, în fiecare an, Guvernul a prorogat aceste drepturi, iar acum o face din nou, mârșav, pentru ianuarie 2026. Este o bătaie de joc la adresa acestor persoane, care au făcut demersuri să își constituie un dosar, să piardă timpul pe la cozi, să primească o hotărâre, pentru a primi o sumă modică lunară, ca urmare a suferinței părinților în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial Cu toate că am adresat în perioada acestei vacanțe parlamentare două întrebări, una pentru ministrul muncii și una pentru ministrul finanțelor, pentru a mă asigura că Legea 154/2021 va fi aplicată, de data aceasta, de la 01 ianuarie 2024, majoritatea PSD – PNL le dă românilor o nouă țeapă! În acest caz, îndemn pe toți constănțenii care își puseseră speranțele în aplicarea la termen a Legii 154/2021 să îi sune pe parlamentarii PSD – PNL din Constanța și să le ceară să înceteze bătaia de joc la adresa persoanelor lor. Lista parlamentarilor din Constanta o găsiți în primul conentariu. Personal, voi face tot ce pot pentru aplicarea în cel mai scurt timp a acestei legi. Anul trecut am depus amendamente la legea bugetului pentru a elimina prorogarea. Parlamentarii PSD – PNL au respins, la vot, aceste amendamente și v-au mințit apoi că vă susțin! Urmează ca în perioada următoare să întreprind, împreuna cu colegii mei din Forța Dreptei, măsuri pe cale parlamentară: moțiune de cenzură, amendamente și orice e nevoie pentru a asigura respectarea legii”, a transmis deputatul Bola.

Printre priorităţile sesiunii parlamentare se află legea pensiilor speciale, care trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, precum şi alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR pentru ca România să primească banii europeni, precum legea salarizării, legea pensiilor. De asemenea, este aşteptat pachetul cu măsuri fiscale, care se află în discuţia coaliţiei de guvernare şi pentru care premierul Marcel Ciolacu a anunţat că îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului. În plus, Marcel Ciolacu a spus că social-democraţii pregătesc mai multe iniţiative legislative, care urmează să fie depuse la Parlament, printre care sancţionarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor prin confiscarea autovehiculului sau eliminarea ‘păcănelor’ din localităţi.

Şi reprezentanţii Opoziţiei au anunţat mai multe proiecte din domeniile juridic, agricultură, sănătate, facilităţi fiscale și, astăzi, o moțiune de cenzură.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu