Stroe (PSD): „Vom cere la Bruxelles măsuri de optimizare a cerealelor ucrainene în Portul Constanța, pentru protejarea intereselor fermierilor români”

stroe felix parlament

Oficialii români au în vedere măsuri care ar da fermierilor locali un acces prioritar în Portul Constanţa, în sezonul de recoltare, ceea ce ar putea restricţiona livrările de cereale din Ucraina, a declarat pentru Reuters o sursă din Ministerul Agriculturii. După ce porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate în urma invaziei ruseşti, portul Constanţa a devenit cea mai importată rută alternativă de shipping, în condiţiile în care a intermediat aproximativ o treime din exporturile de cereale ale Ucrainei. Însă portul Constanţa va avea probleme în a face faţă majorării cantităţilor de cereale din România şi Ucraina, odată cu debutul campaniei de recoltare, peste câteva săptămâni.

Astfel, Ministerul Agriculturii va solicita la Bruxelles un culoar special pentru cerealele ucrainene, aspect salutat și de președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe:

„Prin Ministerul Agriculturii, vom propune la Bruxelles măsuri de optimizare a exporturilor de cereale prin Portul Constanța, astfel încât să se protejeze interesele fermierilor români! România susține în continuare tranzitul cerealelor din Ucraina, dar acest lucru nu trebuie să afecteze exporturile fermierilor noștri, mai ales că se anunță o recoltă bună, cu mult peste necesarul intern. Măsurile propuse vizează o organizare mai riguroasă a operațiunilor de transport și încărcare în Portul Constanța și să nu existe suprapuneri și blocaje! După ce un acord negociat de ONU și Turcia a permis Ucrainei accesul limitat la trei dintre porturile sale de la Marea Neagră, Constanța a devenit cea mai mare rută alternativă de transport maritim a Ucrainei și a gestionat aproximativ o treime din exporturile ucrainene. Dar Constanța va avea dificultăți în a găzdui și gestiona o creștere a producțiilor românești și ucrainene, odată ce recoltările vor începe în câteva săptămâni! În cea mai aglomerată perioadă, portul Constanța a gestionat aproximativ 25 de milioane de tone de exporturi de cereale pe an. România este unul dintre cei mai mari producători de cereale din UE, iar anul acesta se preconizează o recoltă românească de peste 10 milioane de tone! Chiar dacă suntem în continuare alături de poporul ucrainian, punem pe primul loc bunăstarea românilor!”, a transmis senatorul Stroe.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu