Erdogan a prezentat noul Guvern al Turciei. „Economia va reveni la fundamente raţionale”

Recep Tayyip Erdogan a prezentat, sâmbătă seara, un nou guvern. Şeful statului a depus jurământul sâmbătă după-amiază, după realegerea sa în funcţia de şef al Turciei pentru al treilea mandat. Cabinetul, care are în total 17 miniştri, se va întruni pentru prima dată marţi.
Mehmet Simsek, 56 de ani, al cărui nume circulă de câteva zile, preia Ministerul Economiei, a anunţat şeful statului de la Palatul Cankaya din Ankara, care fusese ales de fondatorul Republicii Turce, Mustafa Kemal Ataturk în 1923. Deja ministru al Finanţelor (2009-2015) apoi viceprim-ministru responsabil cu Economie (până în 2018), Simsek, fost economist la banca americană Merrill Lynch, va avea sarcina de a restabili puţină ortodoxie în politica financiară a ţării cu scopul de a restabili încrederea investitorilor. Sosirea lui ar trebui să liniştească şi pieţele financiare care sperau la asta. În special, el trebuie să pună capăt politicii de scădere a dobânzilor apărate de preşedinte – contrar teoriilor clasice – pentru a încuraja producţia, dar care mai ales a făcut ca inflaţia să crească cu 73% în medie pe parcursul anului 2022 şi până la 85% toamna trecută.
Hakan Fidan, fost şef al MIT, serviciul turc de informaţii, preia cârma Afacerilor Externe, în locul lui Mevlut Cavusoglu. Cel care a condus „serviciile” din mai 2010, este un credincios al preşedintelui Erdogan, căruia i-a fost deja consilier diplomatic timp de trei ani. „El este păstrătorul secretelor mele, păstrătorul secretelor de stat”, a mărturisit preşedintele în 2012, descriindu-l pe Hakan Fidan drept „un funcţionar public foarte bine pregătit”. Potrivit unei surse diplomatice occidentale, Hakan Fidan a fost „omul său de încredere ani de zile” şi totodată cel care conduce negocierile cu lumea arabă, Egipt, Emiratele, Libia şi, de asemenea, Siria cu care preşedintele Erdogan încearcă să reia legătura prin Moscova.
În cele din urmă, la Apărare, Yasar Güler, şeful Statului Major al Forţelor Armate, îi urmează lui Hulusi Akar, el însuşi fost şef de stat major care a ocupat această funcţie din iulie 2018. Akar era considerat arhitectul rezistenţei la puciul eşuat din iulie 2016.
La putere de douăzeci de ani, mai întâi ca prim-ministru, Erdogan a numit şi un nou vicepreşedinte, Cevdet Yilmaz, membru fidel al partidului său AKP, deputat pentru Diyarbakir (sud-est) şi deja de mai multe ori ministru.
Mehmet Simsek a declarat duminică, după numirea sa în postul de ministru de Finanţe al Turciei, că ţara nu are altă alegere decât să revină la „fundamente raţionale” pentru a asigura predictibilitatea economiei, transmite Reuters. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan l-a numit sâmbătă pe Mehmet Simsek în cabinetul său pentru a rezolva criza costului vieţii şi alte tensiuni cu care se confruntă economia Turciei, un semnal clar că noul guvern va reveni la politici economice mai ortodoxe. La ceremonia de preluare a mandatului, Simsek a spus că obiectivul noului guvern va fi creşterea bunăstării sociale. „Transparenţa, consistenţa şi respectarea normelor internaţionale vor fi principiile noastre de bază pentru atingerea acestui obiectiv”, a spus noul ministru de Finanţe al Turciei.
Stabilitatea macrofinanciară într-un mediu de provocări globale şi tensiuni geopolitice crescute va fi o prioritate, a mai spus Mehmet Simsek. „Disciplina fiscală şi asigurarea stabilităţii preţurilor pentru o creştere economică ridicată şi sustenabilă vot fi obiectivele noastre principale”, a precizat Simsek, cel care a mai ocupat postul de ministru de Finanţe şi ulterior vicepremier între 2009 şi 2018. „Este vital pentru ţara noastră să reducă inflaţia până la zona de o singură cifră, să crească predictibilitatea în toate domeniile şi să accelereze transformarea structurală, care va reduce deficitul de cont curent”, a spus Simsek.
Spre deosebire de teoriile economice clasice, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, este de părere că dobânzile ridicate favorizează inflaţia. În consecinţă, Erdogan a presat Banca Centrală a Turciei să reducă dobânda de politică monetară pentru a susţine producţia şi exporturile. Însă abordarea neortodoxă a lui Erdogan cu privire la dobânzi a lăsat pieţele la mâna unui mix de reglementări şi intervenţii ad-hoc, astfel că noi măsuri au fost introduse informal sau de la o zi la alta. În aceste condiţii, investitorii străini au plecat, iar deţinerile străine de acţiuni şi obligaţiuni turceşti au scăzut cu aproape 85%, sau 130 de miliarde de dolari, începând din 2013.
Politicile economice ale lui Erdogan au fost unele costisitoare, Banca Centrală a Turciei cheltuind aproape 200 de miliarde de dolari în ultimul an pentru a susţine lira, rezervele valutare au coborât în teritoriul negativ iar inflaţia a urcat la 80% anul trecut.
„Este evident că modelul economic actual nu funcţionează. Cel mai probabil, Erdogan este conştient de acest lucru şi o tranziţie modestă la o politică mai ortodoxă în viitorul apropiat este probabil pentru că altfel nu este sustenabil. Orice semnal în această direcţie ar fi salutat de piaţă”, a declarat anterior Burak Cetinceker, manager de fonduri la Strateji Portfoy în Istanbul.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


