Sindicatele avertizează: Există riscul ca „ţara să fie ARUNCATĂ ÎN AER!” Ciucă îi somează pe profesori: „Să suspende acțiunile de protest!”

ciuca 6

„Facem un apel la cadrele didactice să suspende acțiunile de protest, pentru a derula activitățile esențiale de final de an școlar. Orice revendicare nu poate și nu trebuie să aibă ca efect blocarea parcursului școlar al elevilor”, se arată într-o scrisoare a lui Nicolae Ciucă adresată elevilor, relatează Mediafax.

„Către Consiliul Național al Elevilor. Dragi elevi, Coaliția legislativă și guvernamentală, Guvernul României și toate instituțiile cu atribuții în domeniul salarizării și al educației înțeleg importanța procesului educațional, pentru susținerea și finanțarea căruia continuăm să mărim resursele financiare necesare. Ca Prim-ministru, așa cum am avut ocazia să vă transmit în cadrul întâlnirii cu reprezentanții părinților și elevilor, am angajat încă de la preluarea mandatului dialogul cu liderii sindicali din educație, cu ajutorul cărora am reușit, în ultimul an și jumătate, să facem progrese importante atât în majorarea veniturilor dascălilor, precum și în creșterea finanțărilor necesare Educației”, potrivit scrisorii semnată de Nicolae Ciucă.

El apreciază că suma de 8 miliarde de lei adăugată la bugetele sistemului de învățământ și cele 3,6 miliarde de euro – fonduri din PNRR pentru modernizarea și reconstruirea infrastructurii școlare „generează deja schimbări semnificative în bine”.

„Am deplină încredere că toate aceste investiții se vor regăsi în creșterea calității actului de învățământ. Momentul ales de liderii sindicatelor din învățământ și declanșarea grevei ne determină, la nivelul Executivului și al coaliției legislative și guvernamentale, să împărtășim preocupările voastre, ale elevilor, dar și ale părinților, privind acest blocaj. Cei mai afectați sunt, în acest moment, elevii din clasa a VIII-a și cei care se pregătesc pentru Bacalaureat, al căror viitor depinde și de un calendar predictibil al examenelor planificate în următoarea perioadă. Educația este un pilon de bază al funcționării unei societăți și este prioritatea numărul 1 a programului de guvernare. Apreciez și, totodată, mă bucură susținerea voastră față de cadrele didactice care vă formează la clasă. Acest lucru îmi confirmă, încă o dată, că dascălii din România se bucură de respectul vostru. La rândul nostru, la nivelul Guvernului României, dorim să întărim respectul și aprecierea față de munca pe care o depune, zilnic, fiecare cadru didactic din țară. De aceea, așa cum am mai menționat, atât eu, în numele Guvernului pe care îl conduc, cât și colegii mei din aparatul executiv, dar și cei din Coaliție, ne vom asigura că munca unui cadru didactic va fi apreciată din toate punctele de vedere, inclusiv financiar”, adaugă premierul.

„Știu că educația unui copil este de neprețuit și împreună vom face tot posibilul ca fiecare cadru didactic din țară să simtă că dedicarea de la clasă este respectată. În ceea ce privește îngrijorarea privind susținerea examenelor de către elevii din anii terminali, înțelegem impactul unor eventuale întârzieri și facem tot posibilul ca ele să nu aibă loc. Orice revendicare nu poate și nu trebuie să aibă ca efect blocarea parcursului școlar al elevilor și aceasta este prioritatea pe care fiecare dintre noi trebuie să o înțeleagă și la a cărei rezolvare nu se poate ajunge decât prin dialog, rațiune și consecvență în decizii. De asemenea, facem un apel la cadrele didactice să suspende acțiunile de protest, pentru a derula activitățile esențiale de final de an școlar. Sunt convins că nici domniile lor nu își doresc să vadă că munca lor rămâne fără finalitate și elevii pe care i-au îndrumat atâția ani vor avea parcursul educațional blocat. Viitorul elevilor este, acum, în mâinile fiecăruia dintre noi, cei care prin dialog suntem datori să depășim de îndată acest moment și să oferim copiilor accesul neîngrădit la educație”, încheie Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă discută vineri, la Palatul Victoria, cu o parte din prim-vicepreședinții PNL, după ce a luat decizia de a-și depune mandatul după ce se termină greva din învățământ, au declarat surse liberale pentru stiripesurse.ro. Discuțiile privesc „evoluțiile” politico-sociale după anunțul lui Ciucă despre amânarea rotativei, au precizat sursele citate. Liberalii susțin că este cea mai bună decizie, motivul fiind că Marcel Ciolacu nu ar fi fost de acord să fie instalat premier în timpul grevei. „Nu ne trebuia circ sau scandal, gândiți-va ce ar fi însemnat acum un premier interimar”, spun surse liberale.

PNL-iștii consideră că ar fi normal ca rocada la guvernare să nu fie totuși amânată dincolo de finalul lunii viitoare. În ceea ce-i privește pe angajații din Educație, care se află în a cincea zi de grevă, surse din PNL au declarat că premierul Nicolae Ciucă va discuta cu liderii sindicatelor doar după ce aceștia cad de acord cu miniștrii asupra unei soluții de ieșire din impas.

Există riscul ca Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul să fie blocate

Sindicaliştii atrag atenţia că mişcările de stradă vor continua şi săptămâna viitoare, existând riscul ca organizarea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat să fie puse sub semnul întrebării dacă Guvernul nu va răspunde afirmativ solicitărilor legate de salarizare, conform Agerpres.

„Nici la acest moment nu au venit cu soluţii care să stingă acest conflict, prin urmare protestul continuă. Noi vom fi cei vom intra la clasă în momentul în care solicitările vor fi rezolvate. Colegii noşti au hotărât acum în piaţă, vor fi în stradă şi săptămâna viitoare şi cât va fi nevoie până când se vor rezolva revendicările. Au fost peste 1.500 de oameni şi astăzi”, a declarat liderul sindicatului Învăţământul Preuniversitar (SIP) „Prof. I. Neacşu”, Ion Dobre.

Sindicaliştii atrag atenţia că există riscul ca organizarea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat să aibă de suferit, dacă negocierile legate de salarizare nu se vor finaliza până la acel moment, iar dascălii vor rămâne pe poziţii şi nu vor intra la clasă.

„Pericolul există ca aceste examene (Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul) să fie blocate dar nu noi decidem, guvernanţii mimează negocierea. Nu au venit cu nimic concret, sunt doar acele ajutoare pe care le-au cosmetizat, nu mai sunt vouchere, vor fi din punctul lor de vedere nişte prime pe care le vor da de două ori într-un an în valoare totală de 2.500 de lei„, a mai precizat liderul de sindicat.

Ion Dobre afirmase, joi, în urma unor consultări la care a participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Marcel Ciolacu, că a primit din partea acestuia angajamentul că învăţământul va beneficia de o lege a salarizării echitabilă, în caz contrar existând posibilitatea ca „ţara să fie aruncată în aer” din cauza mişcărilor de protest.

Începe înscrierea la Bacalaureat, deși e grevă

Ministerul Educaţiei a transmis, vineri, că directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară înscrierii pentru ecamenul de Bacalaureat vor comunica părinţilor şi elevilor toate datele necesare înscrierii. Prima zi de înscriere pentru susţinerea examenului ar urma să fie luni.

„Conform Calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen. Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, a transmis, vineri, Ministerul Educaţiei.

Instituţia a precizat că va continua să comunice permanent cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru evitarea situaţiilor care ar putea crea sincope în desfăşurarea activităţilor care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învăţământul preuniversitar. Greva din Educaţie a dus, până acum, la amânarea cu o săptămână a Evaluării Naţionale pentru clasa a VI-a, dar şi la decalarea înscrierilor în clasa pregătitoare.

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare, schimbat din cauza grevei din învăţământ

Ministerul Educaţiei anunţă, vineri, că a fost actualizat calendarul înscrierii în clasa pregătitoare, ordinul cu noile date fiind trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

„A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului înscrierii în învăţământul primar 2023 – 2024. În perioada 3 – 18 mai au fost depuse şi validate cererile de înscriere de către părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali”, anunţă, vineri, Ministerul Educaţiei.

Sursa citată a precizat că, pentru următoarea perioadă, au fost operate modificări. Astfel, pentru prima etapă de înscriere:

În perioada 29 mai – 6 iunie 2023, vor avea loc:

  • procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere;
  • repartizarea, la şcoala de circumscripţie, a copiilor ai căror părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali au solicitat înscrierea la altă şcoală decât şcoala de circumscripţie şi nu au fost repartizaţi din lipsă de locuri şi care au exprimat această opţiune în cererea de înscriere;
  • afişarea, în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratelor şcolare a listei copiilor înmatriculaţi şi a numărului de locuri libere.

Pentru a doua etapă de înscriere:

În perioada 6 – 12 iunie vor avea loc:

  • depunerea, la unitatea de învăţământ, a cererilor de înscriere pentru copiii care nu au fost cuprinşi în etapa anterioară;
  • validarea cererilor de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor.

În perioada 13-19 iunie vor avea loc:

  • procesarea cererilor de înscriere, la nivelul unităţii de învăţământ, în limita locurilor rămase libere;
  • afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.

În perioada 1 – 8 septembrie 2023, vor fi soluţionate, de către inspectoratele şcolare, cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.

Modificările au fost necesare din cauza grevei din Educaţie. Potrivit calendarului iniţial, la 31 mai trebuia să aibă loc afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar a candidaţilor înmatriculaţi şi a numărului de locuri rămase libere. Etapele pentru a doua sesiune de înscriere ar fi trebuit să înceapă în 5 iunie.

Consiliul Național al Elevilor cere premierului să urgenteze demersurile pentru soluționarea revendicărilor

Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat, vineri, într-o scrisoare deschisă, premierului Nicolae Ciucă urgentarea demersurilor de soluţionare a revendicărilor cadrelor didactice pentru a susţine, pe termen lung, „un act educaţional de calitate”, iar pe termen scurt, încheierea în condiţii optime a anului şcolar în curs.

„Solicităm urgentarea demersurilor de soluţionare a revendicărilor cadrelor didactice pentru a susţine, pe termen lung, un act educaţional de calitate, iar pe termen scurt, încheierea în condiţii optime a anului şcolar în curs. De asemenea, menţionăm că fără a lua în considerare solicitările profesorilor, chiar înainte de adoptarea unei noi legi a salarizării, nu vom putea numi această grevă încheiată, chiar dacă cursurile s-ar relua. Finanţarea corespunzătoare a sistemului de educaţie trebuie să devină realitate, nu doar o promisiune repetată anual la adoptarea fiecărui buget. Sperăm ca Guvernul României să găsească soluţiile care vor readuce cât mai repede echilibrul în sectorul de educaţie. Aşadar, vă rugăm să luaţi în calcul aspectele prezentate mai sus şi să demaraţi consultări constante cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, pentru ca elevii, părinţii şi profesorii să nu fie în niciun fel afectaţi pe viitor”, au scris reprezentanţii consiliului în scrisoarea deschisă.

Potrivit sursei citate, fără o motivaţie financiară corespunzătoare, nu poate fi vorba despre cadre didactice determinate să îşi desfăşoare în mod optim activitatea la clasă. Reprezentanţii consiliului afirmă că examenele naţionale se apropie iar elevii din anii terminali nu au avut parte de o pregătire adecvată alături de profesorii de la clasă în ultimele lor zile de şcoală.

„În acest moment, asigurarea derulării procesului instructiv-educativ în fiecare unitate de învăţământ preuniversitar din România se află în mâinile conducerii respectivei şcoli. Orar provizoriu, cursuri desfăşurate în format hibrid sau online, intervale mari de timp între cursurile susţinute sau şcoli în care nu se desfăşoară deloc ore de curs – aşa arată la momentul actual sectorul de educaţie din România. Tocmai din acest motiv, susţinem profesorii şi ne dorim ca demersul lor să se finalizeze prin concretizarea revendicărilor acestora. Trebuie să vă aducem la cunoştinţă şi vocea elevilor din anii terminali, care arată nelinişte în situaţia în care săptămâna viitoare debutează înscrierea la examenul de Bacalaureat, fără a avea la momentul actual mediile încheiate”, susţine CNE.

Sindicaliștii și-ar fi schimbat revendicările, liderii coaliției nu vor să „forțeze legea”

Liderii coaliției de guvernare sunt nemulțumiți de faptul că sindicaliștii și-ar fi modificat revendicările în timpul negocierilor, au declarat vineri surse politice pentru stiripesurse.ro. Nimeni nu poate oferi momentan un orizont de timp pentru încheierea crizei din învățământ, iar liderii coaliției susțin că nu pot oferi imediat ce solicită profesorii. Profesorii au intrat în a cincea zi de grevă generală, iar negocierile între sindicate și guvernanți nu au dus la niciun acord pentru că solicitările sindicatelor nu au fost acceptate de Guvern.

„S-a plecat de la anumite cereri și se tot ridică miza. Ieri s-a ridicat miza de la 15 la 25% crestere de salariu și cine știe dacă nu cumva azi va fi și mai mult. Nu mai înțelege nimeni ce doresc sindicatele. Ei sunt la grilă la limita superioară, acum trebuie o noua lege pentru că legea a ajuns la limită”, spun surse guvernamentale.

„Nu o să fim de acord să încălcăm legea și ceea ce ni se solicită cam are o astfel de conotație. Si nu o să fim de acord să intrăm într-o instabilitate macroeconomică pentru că o categorie profesională, chiar dacă este îndreptățită, dorește rezolvarea problemei de azi pe mâine”, mai afirmă sursele citate.

S-a ajuns în actuala situația pentru ca s-a intervenit punctual pe legea salarizării în anumite momente și „nu mai vrem să facem aceeași greșeală”, consideră sursele din Executiv.

Conform estimărilor, impactul creșterii salariilor profesorilor cu 15% s-ar ridica la 3,6 miliarde de lei, iar pentru o creștere a salariilor cu 25% impactul bugetar este de 8 miliarde de lei. În continuare, Guvernul susține că nu are soluții și tot ce poate să facă este să spere ca sindicatele să accepte actuala ofertă. Dar nimeni nu poate spune cu certitudine când și cum se va încheia protestul din învățământ. Din acest motiv, spun sursele citate, rocada politică la vârful Guvernului s-a amânat fără să se ofere și o dată în acest sens.

Liderii coaliției au discutat că noile legi ale educației, adoptate în Parlament, aduc multe drepturi suplimentare pentru angajații din educație, la care s-ar adăugat pachetul oferit în negocierile din timpul grevei.

Budăi anunță că OUG care modifică salariile angajaților din Educație a fost adoptată

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă, vineri, că Executivul are „bune intenţii în ceea ce priveşte solicitările angajaţilor din Educaţie, dar şi din alte domenii de activitate” şi precizează că OUG pentru aducerea salariilor la nivelul grilei din 2022 a fost adoptată. E vorba însă de angajații din administrație, adică de cei care fac muncă de birou, inclusiv în sistemul de învățământ.

„Avem bune intenţii în ceea ce priveşte solicitările angajaţilor din Educaţie, dar şi din alte domenii de activitate! Dovadă stă faptul că, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa de Urgenţă prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022”, a scris, vineri, pe Facebook, Marius Budăi.

Cu o zi în urmă acesta anunţa că, în urma discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, instituţia pe care o conduce a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie sunt aduse la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022.

„Ca urmare a discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022”, a scris Marius Budăi, miercuri pe Facebook. El a adăugat că „suntem deschişi la dialog, suntem dispuşi să luăm măsuri, acolo unde se poate, pe termen scurt, urmând a acorda Educaţiei statut prioritar, atunci când vom întocmi proiectul de modificare a legii salarizării unitare”.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Simion Hăncescu a declarat, marţi, că nu este exclusă o prelungire a grevei pe mai multe săptămâni, dacă Guvernul vine cu propuneri ca cele de până acum. Joi, sindicaliştii au precizt că propunerile Guvernului sunt jignitoare şi au anunţat că greva va continua.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu