Ordonanța austerității, o „păcăleală”. Ciucă, „tăvălit” în plenul Parlamentului: „Vor urma tăierile de la investiții și, cel mai probabil, după anul electoral 2024, tăierile de salarii!”

ciuca ordonanta bugetari

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a declarat recent că reducerea numărului de consilieri din ministere a rămas în Ordonanţa care prevede reducerea cheltuielilor bugetare. El a arătat că sunt în jur de 900 de consilieri, pe întreg aparatul, deci practic înjumătăţirea lor va fi de 450 de persoane. Ministrul Finanţelor a anunţat că reducerea numărului de consilieri din ministere a rămas în Ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare. Declarația este văzută ca o păcăleală de către deputatul constănțean al Uniunii Națiunii Române, Dumitru Viorel Focșa, care este convins că respectarea țintei de deficit bugetar va fi un eșec. În realitate, potrivit lui Focșa, nu vorbim de nici o înghețare a angajărilor la stat, ci de o șmecherie de resurse umane la care a apelat premierul Ciucă, așa cum a precizat deputatul cu prilejul unei declarații politice în plenul Camerei:

„Stimate colege,

Stimați colegi,

Planul guvernului României condus de generalul Ciucă, primul exemplu al țării în materie de cumul al pensiei cu salariul și de acces fulminant la privilegiile de prin instituțiile de resort ale statului, inclusiv pentru soție, anume de a face economii de 20 de miliarde de lei pentru a respecta ținta de deficit bugetar, cu siguranță, nu va genera rezultatele dorite, din contră!

OUG-ul pentru economii la buget propune înghețarea angajărilor la stat, înghețarea salariilor, de asemenea, achizițiile de mașini și mobilă vor fi interzise, team-buildingurile vor fi oprite, iar cumulul pensie-salariu va dispărea. Bine, acum, pentru ultima parte, cea referitoare la cumulul pensie-salariu, situația s-a îndulcit un pic, pentru a nu pierde capitalul politic al tinerilor pensionari de 48-50 de ani, astăzi pensionați, iar a doua zi reangajați pe salarii bune, așa că, încă se caută o soluție. Ce nu arată, însă, presa cumpărată din subvențiile electorale plătite din banii noștri, este faptul că măsurile Guvernului vin  în contextul în care tot Executivul Ciucă a produs această risipă! Adică, în timp ce românii de rând suportă, cu greu, povara inflației de două cifre și a dobânzilor care le-au dublat ratele la bănci, statul român risipește bani acordând prime de milioane de lei fără a le condiționa de performanță, acordă venituri lunare de mii de euro pentru oficiali care participă la două ședințe pe lună prin consilii de administrație și alte sute de milioane de euro pentru achiziția de mașini!

Ca o nouă bătaie nouă de joc la adresa românilor, Guvernul Ciucă își propune să înghețe angajările la stat, în contextul în care chiar el a produs cea mai mare creștere medie lunară a numărului de bugetari dintre ultimele guverne, chiar dacă angajările la stat erau oprite! Și o să vă dau câteva exemple, stimați colegi: media lunară a guvernului Ciucă la creșterea numărului de bugetari a fost de 1.529 în primele 13 luni de guvernare, peste guvernele Cîțu, Orban I și II, Grindeanu, Tudose și Dăncilă! Numai anul trecut, numărul angajaților la stat a crescut cu 8.976 de persoane – câte sinecuri, câte recompense de partid, câte posturi ocupate chiar pe bune, nu știe nimeni să ne-o spună și nici n-are intenția! Dar, să vedem și în ce constă păcăleala cu austeritatea: înghețarea angajărilor la stat se va produce doar pe hârtie, adică, guvernul va tăia cheltuieli cu posturile încă neocupate din ministere, agenții și alte instituții publice. În plus, cred că știm cu toții că toate aceste măsuri,  oprirea angajărilor la stat, interzicerea cumulului pensie – salariu, stoparea achizițiilor de mobilier și mașini, sau oprirea organizării de team-buildinguri sunt doar de imagine și, imediat, realitatea crudă ne va lovi, la fel ca în toate situațiile similare din ultimii 30 de ani, pentru că vor urma tăierile de la investiții și, cel mai probabil, după anul electoral 2024, tăierile de salarii, toate doar pentru ca această castă privilegiată a politicienilor ratați să-și păstreze privilegiile! Iar soluțiile, stimați colegi, sunt cât se poate de simple: scutirile de impozite acordate anumitor categorii profesionale, cum ar fi scutirea de la plata CASS pentru unii angajați din construcții și din industria alimentară, o mai bună colectare și  eliminarea diverselor exceptări și scutiri de la plata unor taxe și impozite, astfel încât toți contribuabilii să fie tratați corect!

Vă mulțumesc,

Dumitru-Viorel FOCŞA, deputat în circumscriptia electorala nr.14 Constanța”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu