Proiect PNL privind roaming-ul involuntar. Deputatul Crușoveanu: „Amplasăm panouri informative/de avertizare în localitățile identificate unde există acest risc de schimbare a rețelei”

Senatul a adoptat, la finalul lunii martie a.c., în plen, o propunere legislativă prin care se instituie obligaţia amplasării de indicatoare de avertizare în localităţile cu risc de roaming involuntar din ţările vecine. Au fost înregistrate 56 de voturi „pentru” şi 27 de abţineri (USR şi AUR). Proiectul PNL presupune amplasarea de către ANCOM a unor panouri informative/de avertizare în localitățile identificate unde există acest risc de schimbare a rețelei mobile, în mod involuntar. Evident, județul Constanța se află pe această listă, anunță deputatul liberal Marian Crușoveanu:
„Subiectul revine în atenția publică datorită faptului că există un proiect de lege care se află în curs de adoptare în Parlamentul României şi care este inițiat de PNL. Unul din efectele acestui demers legislativ este amplasarea de panouri informative/de avertizare în localitățile identificate unde există acest risc de schimbare a rețelei mobile, în mod involuntar. Acest proiect de lege este în beneficiul celor care locuiesc, dar mai ales pentru cei care călătoresc sau se află în tranzit în acele zone. Conform datelor ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicații) în România, 1.092 de localități intră la risc de roaming involuntar în județele: Arad, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, CarașSeverin, Dolj, Galați, Giurgiu, lași, Maramureș, Mehedinți, Olt, SatuMare, Suceava, Tulcea, Timiș, Teleorman și Vaslui. De asemenea, sunt afectați peste 350 000 de cetățeni. Proiectul de lege a fost aprobat de Senat şi se află în curs de avizare în Comisiile Camerei Deputaților”, a transmis deputatul Crușoveanu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


