Asociația Tomis Antidrog, la ceas aniversar: Un deceniu de la înființare

WhatsApp Image 2023 04 13 at 7.06.46 AM

În urmă cu 10 ani, la Constanța, au fost puse bazele Asociației Tomis Antidrog Constanța, împreună cu o echipă tânără dornică să aducă o schimbare în acest domeniu atât în Constanța dar și la nivel național. La acea vreme, consumul de etnobotanice și magazinele „de vise” erau în plină dezvoltare ca rețea, iar incidența tinerilor cu acest fenomen era dezastruos pentru sănătate. În cei 10 ani de activitate, Asociația a implememtat proiecte de prevenție și combatere atât în județul Constanța dar și la nivel național prin proiecte care au diferite teme/moduri de abordare pentru aproximativ 30.000 de beneficiari, printre care amintim:

În domeniul cultural: Concert dedicat părinților ,,Plante bune, plante rele’’, unde s-a lansat broșura Dialogul Vârstelor (broșură pentru părinți) în parteneriat cu Adrian Daminescu (membru de onoare al asociației și alți invitați)

În cluburi – programe de stand up comedy pe tema drogurilor împreună cu Radu Pietreanu și Doru Octavian Dumitru (membri de onoare ai asociației)

În școli – programe de prevenție în toate liceele și școlile din județul Constanța (peste 4000 de beneficiari)

Lansarea primului ziar informativ și educativ la nivel național „Ziarul Vicii” în colaborare cu Universitatea Ovidius prin Facultatea de Jurnalism

Programe sportive: Sportul bate drogul, Gale OSS FIGHTERS ( motto sportul bate drogul), cupa de tras cu arma la poligon Zip Escort, Gașca Micilor Bicicliști, campionat de oină în parteneriat cu Federația Română de Oină, cross-uri etc.

Sănătate –programe de consiliere psihologică gratuită pentru dependenți, dar și pentru familiile acestora, programe de nutriție pentru adolescenți

Artă – concursuri de fotografie și picturi pe tema „antidrog”

Social – proiect anti bullying împreună cu Cătălin Moroșanu și Andrei Stoica

Parteneriat cu penitenciarul Poarta Albă – program dedicat deținuților cu vârsta între 18-15 ani

Comunicate și amendamente către Agenția Națională Antidrog cu privire la: pericolul țigărilor electronice, consumului de alcool la balurile de boboci etc.

Proiect pilot în cadrul școlilor de șoferi cu privire la riscul consumului de alcool și droguri la volan.

Alte proiecte desfășurate:

  1. EȘTI RESPONSABIL
    2. DROGUL LA VOLAN
    3. VREAU SĂ NU ÎNCERC
    4. SUNT VIP DOAR ÎN LUMEA MEA
    5. UN DROG = UN PRIETEN MAI PUȚIN

„Mulțumim tuturor partenerilor noștri: Inspectoratul Județean de Poliție al Județului Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Universitatea Ovidius Constanța, Penitenciarul Poarta Albă, Consiliul Județean al Elevilor Constanța, tuturor instituțiilor de presă din Constanța, Federația Română de Oină dar și tuturor voluntarilor și membrilor de onoare care ni s-au alăturat și au participat la programele/proiectele noastre”, a subliniat președintele asociației, George Drăgan.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu