Legea privind prevenirea și combaterea terorismului, modificată în Parlament: Se garantează măsuri de sprijin pentru victime

Camera Deputaţilor a votat marţi, 7 martie, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu 220 de voturi pentru şi 53 de abţineri. Camera Deputaţilor este decizională, astfel că proiectul merge la promulgare la şeful statului.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2017/541 a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea terorismului, prin modificare şi completarea Legii nr.535/2004. Astfel, prin modificarea art.351, se reglementează deplasarea în scopuri teroriste şi se stabileşte că deplasarea unei persoane într-o altă ţară sau în România în scopul comiterii, planificării ori pregătirii actelor de terorism sau participării la acestea ori pentru… CITEȘTE ÎNTREGUL ARTICOL AICI!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


