Israel își RETRAGE salvatorii din Turcia. Austriecii şi-au reluat operaţiunile, sub protecţia armatei turce. Bilanţul persoanelor decedate se apropie de 30.000

Echipa de salvatori din Israel United Hatzalah, desfăşurată în Turcia pentru a sprijini operaţiunile de căutare şi salvare în urma cutremurelor, a anunţat că a fost nevoită să-şi abandoneze misiunea şi să revină de urgenţă în Israel din cauza unor ameninţări pentru securitatea sa.
„Avem informaţii despre o ameninţare concretă şi imediată împotriva delegaţiei israeliene şi trebuie să dăm prioritate securităţii personalului nostru”, a transmis duminică într-un comunicat vicepreşedintele pentru operaţiuni al United Hatzalah, Dov Maisel, conform AGERPRES.
Este vorba despre două ameninţări diferite, a explicat purtătorul de cuvânt al acestei organizaţii, Raphael Poch. „Prima vine din exterior, de la elemente care nu sunt turce”, a menţionat el, fără a detalia. Autorităţile israeliene au acuzat în trecut Iranul şi aliaţii acestuia că şi-au intensificat tentativele de a ataca israelieni în străinătate în ultimii doi ani, inclusiv în Turcia.
A doua ameninţare, a spus acelaşi purtător de cuvânt israelian, „survine după ce guvernul (turc) a informat populaţia locală că morţii (în urma cutremurelor) vor fi îngropaţi într-o groapă comună”, decizie de care localnicii sunt foarte nemulţumiţi „şi au început să atace echipele de salvare”.
Prin urmare, echipa United Hatzalah, formată din 25 de salvatori care în timpul misiunii în Turcia au scos de sub dărâmături 15 persoane, a revenit în Israel cu un zbor privat.
Israelul, care şi-a normalizat anul trecut relaţiile cu Turcia după mai mulţi ani de tensiuni, a trimis în această ţară după cutremure 150 de salvatori şi 230 de membri de personal medical. O echipă de salvare a armatei israeliene, denumită „Ramuri de Măslin”, a salvat circa 20 de persoane şi a început să trateze victime ale cutremurelor într-un spital local din oraşul Kahramanmaras, printre pacienţii acestei echipe numărându-se şi 10 refugiaţi sirieni.
Căutări cu arma pe umăr
Salvatorii militari austrieci şi-au reluat sâmbătă seară operaţiunile în zona grav afectată de cutremurele de luni din sudul Turciei şi din Siria vecină, după ce armata turcă le-a oferit protecţie, transmite EFE.
„Armata turcă şi-a asumat sarcina protejării contingentului nostru. De aceea, soldaţii (austrieci) şi-au reluat operaţiunile de căutare în zona cutremurelor”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării austriac, Michael Bauer.
Anterior, alt purtător de cuvânt anunţase că operaţiunile de căutare au fost suspendate ca urmare a deteriorării situaţiei de securitate din cauza activităţilor unor grupuri scăpate de sub control.
Un grup de 82 de membri ai unităţii militare de asistenţă pentru catastrofe este desfăşurat de marţi în provincia Hatay, una dintre cele mai grav afectate de seismele devastatoare de luni. Grupul de salvatori militari a anunţat că îşi va relua operaţiunile de salvare imediat ce situaţia de securitate o va permite şi că de acum încolo va fi însoţit de unităţi înarmate ale armatei turce.
Ultimul bilanț al cutremurelor din Turcia și Siria. ONU face o predicție sumbră
Bilanţul persoanelor decedate în urma cutremurului din Turcia şi Siria se apropie de 30.000. Potrivit Anadolu, care citează agenţia turcă de gestionare a dezastrelor, numărul morților a ajuns, duminică după-amiază, la 29.605. Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă, Martin Griffiths, avertiza că bilanţul persoanelor decedate riscă cel puţin să se dubleze. Totodată, ONU estima că cel puţin 870.000 de persoane au nevoie urgentă de mese calde în Turcia şi Siria. Se consideră că până la 5,3 milioane de persoane sunt fără adăpost doar în Siria.
Bilanţul persoanelor decedate în urma cutremurului din Turcia şi Siria, care duminică dimineaţa depăşea 28.000, riscă cel puţin să se dubleze, a avertizat secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă, Martin Griffiths, informează duminică AFP.
Martin Griffiths a ajuns sâmbătă în oraşul Kahramanmaras din Turcia, epicentrul cutremurului de 7,8 grade care a avut loc pe 6 februarie şi care a făcut în total 28.191 de morţi – 24.617 în Turcia şi 3.574 în Siria, informează Agerpres.
„Cred că este dificil de estimat (bilanţul) tocmai pentru că trebuie să ajungem sub dărâmături, dar sunt sigur că se va dubla, sau mai mult”, a declarat înaltul oficial al ONU pentru Sky News. „Încă nu am început cu adevărat să contabilizăm numărul morţilor”, a avertizat Griffiths.
Zeci de mii de salvatori continuă să caute sub moloz într-un frig glacial, care sporeşte suferinţa milioanelor de persoane sinistrate. ONU a avertizat că cel puţin 870.000 de persoane au nevoie urgentă de mese calde în Turcia şi Siria. În prezent, se consideră că până la 5,3 milioane de persoane sunt fără adăpost doar în Siria. Aproape 26 de milioane de oameni au fost afectaţi de cutremur, a declarat sâmbătă OMS, lansând un apel la donaţii de 42,8 milioane de dolari pentru finanţarea nevoilor sanitare imediate.
Agenţia turcă de gestionare a dezastrelor a declarat că peste 32.000 de membri ai organizaţiilor turceşti participă la operaţiunile de salvare. Acestora li s-au alăturat 8.294 de salvatori din străinătate.
„În curând, persoanele responsabile de căutare şi salvare vor lăsa locul agenţiilor umanitare a căror sarcină, în următoarele câteva luni, este aceea de a se ocupa de numărul extraordinar de mare al persoane afectate”, a mai spus Griffiths sâmbătă într-o înregistrare video postată pe Twitter.
Risc de epidemii, după cutremur, în Turcia și Siria: Cadavrele numeroase prinse sub dărâmături ar putea contamina sursele de apă
Pericolul unor epidemii este în creştere la şase zile după cutremurele devastatoare care au afectat Turcia şi Siria, a avertizat un expert german, membru al unei echipe de salvatori, potrivit DPA, anunță Agerpres.
„‘În regiunile unde oamenii nu au acces la apă potabilă curată există riscul apariţiei unor epidemii la un moment dat”, a spus Thomas Geiner, un medic cu experienţă în intervenţii în caz de seism şi care face parte din echipa de salvatori a organizaţiei caritabile germane NAVIS.
Cadavrele numeroase prinse sub dărâmături ar putea contamina sursele de apă, a avertizat el. În multe locuri, oamenii nu au acces la toalete, ceea ce înseamnă că germenii ar putea ajunge la pânza freatică. Geiner a spus că situaţia îi aminteşte de perioada care a urmat seismului din Haiti, în 2010.
„Va trebui ca ajutorul să ajungă acolo unde este solicitat în următoarele câteva zile”, a spus el, menţionând că, având în vedere suprafaţa regiunii afectate, este practic imposibil de pus la dispoziţie infrastructura necesară peste tot.
A supraviețuit 32 de ore sub dărâmături cu 12 măsline. „Am căzut două etaje cu tot cu camera în care mă aflam”
Yüksel Ergit are 32 de ani și spune că pe data de 7 februarie s-a născut încă o dată. A fost scos de sub dărâmături după 32 de ore, timp în care a comunicat continuu cu salvatorii, dar și cu oamenii aflați în aceeași situație cu el. „Am căzut două etaje cu tot cu camera în care mă aflam”, a povestit bărbatul când a fost scos la lumină. Încercând să dea de aer, a spart cu cotul câteva cărămizi și a dat de o pungă cu măsline. Erau 12 măsline pe care le-a mâncat câte una la fiecare două ore, în timp ce aştepta să fie salvat, relatează agenția de presă Anadolu, citată de digi24.ro.
Ergit, în vârstă de 32 de ani, care acum se află internat la Spitalul Bilkent City din Ankara după ce a fost scos dintre dărâmăturile din Hatay, a povestit jurnaliștilor ce a trăit în timpul cutremurului. Înainte de cutremur lucra într-o companie privată din Ankara și venise la Hatay pentru chestiuni legate de serviciu. Când a început cutremurul, Ergit s-a adăpostit sub o masa din camera de hotel unde era cazat.
„Am căzut două etaje din camera în care mă aflam. Aveam în mână bucata de fier a mesei, un scaun deasupra mea și grămezile de fier. A fost prima dată în viața mea când am trăit un asemenea cutremur.” a spus Yüksel Ergit.
El a spus că a comunicat tot timpul cu oameni aflați ca și el sub dărâmături. Totuși, Yüksel Ergit spune că a trăit tot timpul cu speranța că va fi salvat. „Va veni cineva și ne va salva”, povestește el că le spunea întruna oamenilor blocați și ei sub dărâmături.
Ergit a spus că a fost scos dintre betonele hotelului cu ajutorul tatălui său, a colegilor și a oamenilor din organizațiile neguvernamentale care au venit din Ankara.
„Nu știam dacă era zi sau noapte. Era ca și cum aș fi fost acolo de 10 zile. Au fost replici constante când mă aflam sub dărâmături. Încercam să sparg caramizile care cazuseră peste mine cu cotul ca sa simt aer. În timp ce spargeam caramizile am dat de o punga. Erau 12 masline. 32 de ore mai târziu am fost scos din epavă”, și-a povestit experiența Yüksel Ergit.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


