România acceptă în Parlament „divorțul” Cehoslovaciei de acum… 30 de ani. Ciucă anunță că din 2024 vom avea un parlamentar al cehilor și unul al slovacilor

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, luni la Palatul Victoria, o întrevedere cu ambasadorii în România ai Republicii Cehe, E.S. Halka Kaiserova, şi Republicii Slovace, E.S Karol Mistrik, la care a participat şi reprezentantul minorităţii cehe şi slovace în Parlamentul României, Adrian Miroslav Merka. În cursul discuţiilor, au fost examinate aspecte privind separarea reprezentării minorităţilor cehe şi slovace din România în două entităţi distincte, cu statute proprii de funcţionare.
În schimbul de opinii a fost subliniată importanţa parcurgerii cu celeritate a etapelor procedurale conforme pentru asigurarea unei separări eficiente, care să permită reacreditarea la timp a celor două formule distincte de reprezentare şi participarea acestora la următoarele alegeri locale şi parlamentare, a transmis Guvernul, într-un comunicat de presă. Prim-ministrul a asigurat de sprijinul Guvernului României în realizarea acestui obiectiv, arătând că procesul trebuie să asigure menţinerea calităţii de membru al celor două organizaţii ale minorităţilor cehe şi slovace în Consiliul Minorităţilor Naţionale.
„Prezenţa la discuţii a ambasadorului Republicii Slovace, care se află la finalul misiunii în România, alături de ambasadorul Republicii Cehe, a constituit o bună ocazie pentru trecerea în revistă a stadiului relaţiilor bilaterale ale României cu cele două state. Părţile au apreciat nivelul excelent al dialogului bilateral şi au subliniat importanţa intensificării cooperării economice. Cei doi ambasadori au reasigurat de sprijinul guvernelor ceh şi slovac pentru extinderea Schengen şi aderarea României la acest Spaţiu”, mai indică sursa citată.
Începând cu 1 ianuarie 1993, ca urmare a Divorțului de Catifea, în locul Cehoslovaciei au apărut două state independente separate, Republica Cehă și Republica Slovacă. Faptul că Cehia era mai dezvoltată economico-social decât Slovacia a întărit sentimentul multor cehi că, după separare, vor trăi mai bine, nemaitrebuind să acopere din resurse proprii deficitele regionale slovace. La rândul lor, slovacii aveau sentimentul că cehii domină politic şi economic Cehoslovacia şi că s-ar face un act de dreptate dacă ar avea un stat propriu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


