ADOPTAT: Experiența necesară membrilor administrațiilor portuare SCADE de la 5 ani la 1 an. Rizea (REPER): „Iohannis se va mișca repede, ca să facă pe plac PSD!” – VIDEO

apmc portul constanta

Camera Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, un proiect de lege care reduce la un singur an experiența necesară numirii membrilor din conducerea administrațiilor portuare. De asemenea, obligativitatea experienței în domeniul naval a fost eliminată. În acest moment, legea prevede că membrii organelor de conducere ale administrațiilor portuare vor fi selectați printr-o procedură care va cuprinde cel puțin unul din următoarele criterii obligatorii:

„a) competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități, persoane juridice ce desfășoară activități specifice sectorului transport naval, logistic, operare portuară, administrarea infrastructurii de transport naval; sau

b) competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență în cadrul autorităților administrației publice centrale sau locale ori instituțiilor publice, îndeplinind atribuții de conducere, reglementare sau control în domeniul naval”.

Deputații au modificat legea astfel încât criterii să fie următoarele:

„a) membrii selectați să aibă studii economice, tehnice sau juridice și experiență în domeniul economic, tehnic, juridic, de cel puțin 5 ani;

b) membrii selectați să aibă competențe profesionale dovedite prin minimum 1 an de experiență în administrarea sau managementul unor entități, persoane juridice care desfășoară activități specifice sectorului transport, logistic, administrarea infrastructurii de transport sau competențe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experiență îndeplinind atribuții de conducere, reglementare sau control”.

Înainte de votul din Parlament, deputatul constănțean al REPER, Cristina Rizea, a semnalat faptul că proiectul „deprofesionalizează membrii CA-ului Portului Constanța”:

„Acei oameni vor avea nevoie doar de un carnet de partid și de experiență de un an, nu cinci cum era până acum, în transporturi, în ce vor ei. Practic, oricine va putea fi în CA-ul Portului Constanța. PSD nu putea să-și bage acolo oameni. Practic, de astăzi înainte, vor putea să facă acest lucru. Sunt convinsă că domnul președinte (Iohannis – n.r.) se va mișca foarte repede pentru a face pe plac PSD. Acest amendament nu ar fi trecut niciodată fără PNL!”, a spus deputatul Rizea:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu