Un serviciu medical pe zi – propunere CNAS. PSD a luat foc! Lungoci: „Măsura restrânge drastic accesul la sănătate al persoanelor asigurate”
Normele metodologice pentru aprobarea pachetelor de servicii din Contractul-cadru, care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, vin cu schimbări importante pentru asigurați. Una dintre acestea este interdicția pentru pacienți de a beneficia mai mult de un serviciu medical pe zi. Totodată, investigațiile CT simultane, pentru mai multe segmente, vor fi decontate diferit, în sensul că doar o examinare cu substanță de contrast va fi suportată din Fondul de asigurări de sănătate.
PSD se opune cu vehemență acestei propuneri, iar deputatul social-democrat constănțean Lucian Lungoci a transmis faptul că astfel se pune în pericol sănătatea pacientului, situație care „contravine grav deontologiei profesionale”:
„Propunerea CNAS de a limita decontările în ambulatoriu la un singur serviciu medical pe zi pentru aceeași persoană este un real atentat la sănătatea publică! Este inadmisibil ca un medic să nu poată să stabilească cât mai repede diagnosticul corect pentru un pacient! Ce mai pot face cei doi conform aberației propuse de CNAS? Medicul să pună un diagnostic după ureche sau după mult prea multe zile, punând astfel în pericol sănătatea pacientului, situații care contravin grav deontologie profesionale. Pacientul să stea toată ziua pe drumuri pentru a beneficia de serviciile medicale la care are dreptul prin lege. Respingem categoric propunerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate! Motivul? Măsura restrânge drastic accesul la sănătate al persoanelor asigurate și afectează grav calitatea actului medical. În cadrul Coaliției de guvernare, PSD va solicita o analiză asupra acestor prevederi și se va opune oricăror dispoziții care limitează accesul la sănătate al cetățenilor asigurați. Social–democrații sprijină poziția ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, de a susține accesul neîngrădit al pacienților la asistența medicală ambulatorie”, a transmis deputatul Lungoci.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


