Guvernul a finalizat analiza pentru ultima rectificare bugetară din acest an. Ciucă susține că România nu are de ce să se teamă de o recesiune – VIDEO

ciuca 6

Premierul Nicolae Ciucă anunță că România nu are de ce să se teamă de o recesiune, cel puțin nu din perspectiva singulară a evoluției economiei naționale. Există posibilitatea ca țara noastră să fie afectată de evoluțiile internaționale, spune însă Ciucă.

„Nu avem motive să ne temem de o recesiune, însă vorbim de un context în care sunt implicați și partenerii noștri economici, e nevoie de prudență și echilibru. Am reușit să ne menținem într-o evoluție economică pozitivă, datorită investițiilor care au intrat în țara noastră. Vom continua să sprijinim și să acordăm încredere sectorului de business și investiții fiindcă e clar că avem așa un instrument prin care să protejăm locurile de muncă și să analizăm creșterea salariului minim și a pensiilor ca cetățenii să nu sufere în mod complet efectele inflației care a ajuns la 16%”, a declarat premierul.

Guvernul a finalizat analiza pentru ultima rectificare bugetară din acest an. Această rectificare, care va fi pozitivă, are în vedere o creștere a veniturilor bugetului general consolidat cu 500 milioane lei. Deficitul bugetului scade de la 5,84 la sută la 5,74 la sută, potrivit unui comunicat de presă al Executivului. Rectificarea asigură toate sumele necesare pentru plata drepturilor salariale și a celor din sfera asistenței sociale, precum și pentru buna funcționare a tuturor instituțiilor publice, până la sfârșitul anului, anunță Guvernul.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat miercuri că în şedinţa de Guvern va fi aprobată o Ordonanţă de Urgenţă care asigură Ministerului Agriculturii granturi în valoare de până la 500.000 de euro, care asigură sprijinul necesar operatorilor din industria de morărit, a uleiurilor şi a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă, în valoare totală de 200 de milioane de euro. Premierul a arătat că pe agenda şedinţei de Guvern se află o Ordonanţă de urgenţă care asigură Ministerului Agriculturii granturi în valoare de până la 500.000 de euro.

„Sunt granturi care asigură sprijinul necesar operatorilor din industria de morărit, a uleiurilor şi a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă. Valoarea totală este de 200 de milioane de euro ca atare, înţelegând foarte bine nevoia asigurării sprijinului pentru tot ceea ce înseamnă domeniul agricol cât şi industria alimentară, corelăm fondurile pe care le avem la bugetul de stat cu cele asigurate prin finanţarea europeană”, a spus şeful Executivului.

Premierul a menţionat că, „în felul acesta, speră să se compenseze creşterea preţurilor legate de stocurile de materie primă, transport şi procesare, toate acestea în contextul în care UE asigură fonduri în vedere depăşirii crizei din Ucraina”.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu