Bacșișul va fi IMPOZITAT cu 10%. Huțucă (PNL): „Angajatul nu va fi obligat să facă nimic în plus. Legea asigură predictibilitate”

hutuca

Bacșișul ar putea fi impozitat. Proiectul depus de fostul ministru al Finanțelor, social-democratul Eugen Teodorovici, a fost adoptat miercuri, 8 noiembrie, de Comisia de buget din Camera Deputaţilor. Este vorba despre proiectul de lege referitor la loteria bonurilor fiscale, care prevede inclusiv impozitarea bacșișului. Au fost adăugate mai multe articole acolo care prevăd exact definiția bacșișului şi modul de impozitare.

Barurile și restaurantele trebuie să treacă distinct pe nota de plată bacşişul care poate fi între 0 și 15 %. Acesta se impozitează conform codului fiscal, adică cu 10 % în momentul de față.

„Angajatul nu va fi obligat să facă nimic în plus față de momentul actual, doar să înmâneze clientului nota de plată. Proiectul de lege, aşa cum a fost adoptat de comisie, stabileşte în mod explicit atât modul de înregistrare contabilă cât şi tratamentul fiscal al sumelor ce reprezintă bacşişul, atât la cel care îl plăteşte, în cazul în care acesta este o persoana juridică dar si la operatorul economic ce îl încasează. Aceste precizări exprese ale legii asigură predictibilitate şi evită interpretările diferite în aplicare”, a explicat președintele comisiei de buget-finanțe, președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.

Aşadar, după ce legea va fi promulgată de șeful statului, românii vor vedea bacșișul trecut pe bonul de la restaurant sau de la bar, într-o rubrică distinctă și va fi impozitat cu 10%.

Organizațiile patronale salută inițiativa

După 7 ani de la propunerea HORA cu privire la reglementarea bacșișului pe modelul european, mediul politic a răspuns pozitiv la o necesitate a mediului de afaceri. În cadrul întâlnirii Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci din cadrul Camerei Deputaților, ce a avut loc marți, 8 noiembrie, s-a supus spre dezbatere și o lege de completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, Ordonanță ce introduce noi reglementări legate și de fiscalizarea sumelor provenite din bacșiș.

Organizația HORA a susținut de la început această reglementare a veniturilor de tip bacșiș, în esență fiind vorba despre o transparentizare a acestor venituri, care înseamnă nu doar o normalitate la nivel global, dar și venituri mai mari la bugetul de stat. Reglementările incluse în Raportul final al Comisiei definesc bacșișul ca fiind orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de valoarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, fiind aplicabil operatorilor economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN 5610 – Restaurante și 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor. Astfel, acordarea bacșișul rămâne la latitudinea clientului, care are opțiunea de a plăti cash, card sau prin ordin de plată, în cazul facturilor, când și dacă dorește. Această reglementare oferă o nouă posibilitate de a lăsa bacșiș, cash sau card, inclusiv în cazul plăților cu cardul:

„În ultimii ani, acest subiect a fost adus de nenumărate ori, atât în discuție  publică, în cadrul dialogurilor cu oficialitățile, cât și în mass-media, de fiecare dată toți participanții căzând de acord că este un pas firesc către o practică europeană, care numai în România nu era implementată până la această dată. Organizația HORA salută această inițitivă, pe care nu o vede ca pe o măsură de supra impozitare, ci ca pe o măsură cu impact 100% pozitiv asupra tuturor celor care activează în această industrie. Organizația HORA este vocea reprezentativă a industriei Horeca în România, ce depune eforturi constante pentru apărarea intereselor operatorilor din industriei, crearea unui mediu de afaceri propice dezvoltării și inițierea unor demersuri ce conduc la transparență în operațiuni și aliniere la cadrul legislativ din alte țări europene”, a transmis organizația HORA.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu