Aelenei (Alternativa Dreaptă), în plenul Senatului: „Bani pentru partide, politicieni și pensii speciale sunt. Pentru nou-născuți, NU! RUȘINE să vă fie!” – VIDEO

evdochia aelenei

Senatorul constănțean al Alternativei Drepte, Evdochia Aelenei, a avut o intervenție furtunoasă în Parlament, bătând obrazul colegilor, subliniind faptul că pentru orice înseamnă clasă politică există bani de la buget, dar proiectele care țin de natalitate sunt respinse, din motive… financiare:

„România e una din cele mai lovite ţări de către criza demografică, iar atunci când întrebi tinerii dacă ar vrea copii, îţi răspund că „da, dar nu avem din ce să îi creştem”. Frica materială pentru ziua de mâine e principalul factor ce opreşte tinerii din a îşi începe o familie, o arată studiile şi ne-o spun şi ei direct. Săptămâna trecută Senatul a avut ocazia să voteze un proiect ce oferea 1.000 de RON ajutor pentru nou-născuţii din România. PSD şi PNL au refuzat. Bani pentru subvenţionarea partidelor sunt. Bani pentru creşterea indemnizaţiilor politicienilor sunt. Bani pentru pensii speciale sunt. Doar pentru nou-născuţi nu sunt. Ruşine să vă fie!”, a spus senatorul Aelenei.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu