Bola (Forța Dreptei) insistă pentru naveta elevilor: „Ministrul Deca, garantat de Iohannis, nu a reușit să citească un ordin care produce REVOLTĂ de o lună”

În septembrie 2022, fără niciun fel de consultare publică, Sorin Cîmpeanu, atunci ministru al Educației, a decis de la sine putere că elevii de liceu din mediul rural care nu studiază în localitatea de domiciliu nu merită să mai primească burse sociale pentru a-I sprijini să meargă la școală. Această decizie inexplicabilă a șocat opinia publică, astfel că atât Avocatul Poporului cât și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au demarat propriile anchete. La comanda lui Klaus Iohannis, Cîmpeanu a fost demisionat iar în locul său a venit Ligia Deca, consilierul prezidențial responsabil de educație și cercetare, însă elevii de liceu navetiști în continuare nu beneficiază de bursele sociale.
Încă de atunci, deputatul constănțean al Forței Drepte Bogdan Bola a atras atenția ministrului Deca despre situație, numai că… nici până astăzi demnitarul nu a avut timp nici măcar să citească respectivul ordin:
„Săptămâna trecută am solicitat public noului ministru al Educației, Liga Deca, să revoce Ordinul nr. 5379 emis de Sorin Cîmpeanu pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar, prin care bursele de merit ale elevilor din clasa a V-a și ale liceenilor care fac naveta din mediul rural au fost tăiate. După numai câteva zile, întrebată de presă ce anume are de gând pe acest subiect, Ligia Deca, în prima sa conferință de presă ca ministru al Educației, a declarat că o să se „uite pe ordinul de burse”. „Am auzit din dezbateri, înțelegerea mea este că parțial le rezolvăm cu suma forfetară pe navetă, dar o să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”, spune urmașa lui Sorin Cîmpeanu la conducerea Min. Educației. La peste 2 săptămâni de la preluarea mandatului, ministrul garantat de Iohannis nu a reușit să citească un ordin care a revoltat opinia publică de o lună de zile. Este cât se poate de evident că doamna Deca a venit complet nepregătită în funcția de ministru, deși viza să ocupe această funcție de ani de zile. Școala a început de mai bine de o lună, iar responsabilii politici sunt incapabili să ia decizii în favoarea copiilor… Pentru aceste motive, am solicitat formal ministrului Educației, prin intermediul unei întrebări parlamentare, să îmi transmită dacă a realizat o evaluare de legalitate a Ordinului nr. 5379/2022 și dacă a dispus revocarea acestuia, astfel încât elevii claselor a V-a să primească burse de merit, iar elevii care fac naveta din mediul rural să primească burse de ajutor social. Potrivit HG nr. 1138/2022, bursele se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Așadar, Ministerul Educației este deja într-o mare întârziere cu asigurarea acestor burse. Potrivit procedurilor parlamentare, ministrul Educației are obligația să formuleze un răspuns până la data de 09.11.2022”, a transmis deputatul Bola.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


