Dosar penal în cazul incendiului de la Arhiepiscopia Tomisului. IPS Teodosie: „Dumnezeu ne cere pocăință! Bine că nu e afectată nici o viață. Cele materiale se vor face” – VIDEO

incendiu arhiepiscopie 1

Un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă a fost deschis în cazul incendiului care a avut loc sâmbătă noaptea la sediul Arhiepiscopiei Constanța. În cursul serii trecute, în jurul orei 21.50, pompierii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la clădirea Arhiepiscopiei Constanța, are loc un incendiu. Cei peste 100 de pompieri care au intervenit au reuşit să le stingă flăcările după patru ore. Palatal Arhiepiscopal a fost construit în 1932 şi este declarat monument istoric.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției municipiului Constanța, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, pentru asigurarea unui perimetru de siguranță în vederea unei intervenții eficiente și rapide a pompierilor, dar și pentru restricționarea traficului rutier, acolo unde situația a impus-o. Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precizează Poliția. Incendiul a avut loc la mansarda clădirii și a afectat circa 800 de metri pătrați.

În tot acest timp, arhipiescopul Teodosie nu a încetat să slujească, iar pompierii se luptau cu flăcările care au mistuit reședința ierarhului.

„Suntem într-o seară de cumpănă, dar rugăciunea, acum, trebuie să lucreze mai intens. De aceea nu am întrerupt rugăciunea. Dumnezeu ne cere pocăință! Bine că nu este afectată nicio viață. Cele materiale se vor face. A îngăduit Dumnezeu și această ispită și nu ne mirăm de necazurile care vin asupra noastră. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să le înfruntăm și să rămânem cu credința. Ne vom gândi mai intens în fiecare sâmbătă seara la această cumpănă de acum. Să ne depărtăm toate razele păcatelor noastre, ale întunericului, ca să vină Lumina Adevărului peste noi.”, a spus ÎPS Teodosie în timp ce pompierii se luptau cu flăcările.

Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, a afirmat, după incendiul de sâmbătă seara de la Palatul Arhiepiscopal, că au fost distruse numai bunuri materiale şi că este important că nu a fost rănită nicio persoană. El a precizat că această clădire „se va face şi se va face mai bine”. Arhiepiscopul Tomisului a declarat, dumincă, în faţa jurnaliştilor, că atunci când incendiul se manifesta la Palatul Arhiepiscopal, el se afla în catedrală şi nu şi-a întrerupt slujba.

„Aseară a fost un accident, nu ştim de unde a pornit. Presupun de la un scurtcircuit, că se întrebau unii pe alţii, părinţii. Au ieşit cu ce au avut pe ei. Dumnezeu a făcut ca nimeni să nu fie rănit, să nu fie suferinţă, sperăm că cele materiale le vom reface cât de curând. Eu eram în catedrală, nu mi-am întrerupt slujba, am făcut acatistele, moliftele şi ne-am rugat ca să se limiteze focul şi iată s-a oprit focul şi vom reface ceea ce s-a pierdut. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că cele materiale se pot recupera, dacă cineva ar fi fost rănit sau ar fi murit, atunci ar fi fost mare durere şi tristeţe. Suntem bucuroşi că Dumnezeu ne-a dat un semn să avem mai multă grijă şi să fim atenţi la toate cele pe care le avem în chivernisirea noastră”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului citat de news.ro.

Când un jurnalist i-a transmis că pompierii au anunţat că incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată, ÎPS  Teodosie a răspuns: „Cine ştie? Asta e o presupunere, că nu-i nicio dată”.

El a mai fost întrebat dacă s-a temut pentru viaţa celor aflaţi la slujba sâmbătă seara, având în vedere că Palatul Arhiepiscopal se află în apropierea catedralei.

„În timp ce mă rugam ştiam că Dumnezeu îi ocroteşte. Nu m-am gândit la pericol, m-am gândit numai la bine. Dumneavoastră vreţi să anticipaţi un rău care deja a trecut. Nu mai vorbim de rău. Ce să umblăm cu presupuneri. A ars ce a ars material, nu a fost rănit niciun om, aceasta este important. Clădirea se va face şi se va face mai bine”, a susţinut el.

Arhiepiscopul Tomisului a mai afirmat că această clădire era asigurată. El a povestit că a văzut fum ieşind din Palatul Arhiepiscopal atunci când venise la slujbă.

„Veneam la slujbă şi am văzut un fum. Am stat zece minute şi am intrat la slujbă pentru că nu ştiam că se va întrerupe curentul, ştiam că mă aşteaptă creştinii de pretutindeni. Vreau să le spun tuturor celor care aseară au intrat în panică şi s-au rugat pentru noi că nu a păţit nimeni nimic, le mulţumim pentru rugăciuni şi de acum înainte vom continua rugăciunile ca şi până acum”, a menţionat ÎPS Teodosie.

El a mai declarat că acei călugări care locuiau în mansarda Palatului Arhiepiscopal au pierdut toate bunurile pe care le aveau în urma incendiului.

„Au rămas cu ce a fost pe ei. Asta este cert. Dacă au avut acte, nu mai au, dacă au avut ceva bani, nu mai au. Dar vor recupera. Credincioşii ne ajută, suntem interesaţi să fie solidari”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.

Au fost publicate primele imagini cu distrugerile pe care le-au produs flăcările incendiului care au mistuit mansarda Palatului Arhiepiscopal din Constanța. Absolut întregul acoperiș a fost distrus, acolo unde erau cazați mai mulți preoți și călugări. Un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă a fost deschis în cazul incendiului produs în noaptea de sâmbătă spre duminică la mansarda Arhiepiscopiei Tomisului, clădire de patrimoniu al cărei acoperiş a fost distrus pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi, fără a se înregistra victime.

incendiu arhiepiscopie 2

„În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă. Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a informat, duminică, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Poliţiştii au fost sesizaţi aproape de ora 22,00 despre un incendiu la clădirea Arhiepiscopiei Tomisului.

„În cursul serii trecute, în jurul orei 21,50, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, la clădirea Arhiepiscopiei Constanţa, are loc un incendiu. La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa, precum şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Constanţa, pentru asigurarea unui perimetru de siguranţă în vederea unei intervenţii eficiente şi rapide a pompierilor, dar şi pentru restricţionarea traficului rutier, acolo unde situaţia a impus-o”, a transmis IPJ.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, Răzvan Parconie, incendiul a fost localizat la scurt timp după miezul nopţii şi lichidat la ora 1,27, fiind distrus acoperişul clădirii Arhiepiscopiei Tomisului pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi, fără a se înregistra victime. La locul producerii incendiului au fost mobilizate peste 20 de echipaje de intervenţie, inclusiv patru autospeciale de pompieri din judeţele Tulcea şi Ialomiţa. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a declarat că în mansarda cuprinsă de flăcări existau bunuri ale mai multor preoţi şi călugări.

Palatul Arhiepiscopal din Constanța NU necesită autorizaţie de securitate la incendiu

După ce mai multe entități media au răspândit, în spațiul public, că Palatul Arhiepiscopal din Constanța nu dispunea de autorizaţie de securitate la incendiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că Palatul Arhiepiscopal, clădire a cărei mansardă a fost cuprinsă de flăcări, nu necesită o astfel de autorizaţie. ISU Dobrogea a arătat că în podul clădirii a fost amenajat un spaţiu cu funcţiunea de chilii, după anul 2000.

„Palatul Arhiepiscopal este o construcţie ce datează încă din anul 1932. Începând cu anul 1998 aceasta are destinaţia de reşedinţă a Arhiepiscopiei Tomisului. Ulterior anului 2000, a fost amenajat un spaţiu funcţional în podul construcţiei cu funcţiunea de chilii (spaţii de reşedinţă pentru călugări). În acest moment, având în vedere faptul că destinaţia este aceeaşi, precum şi funcţiunile Palatului Arhiepiscopal Tomis, cât şi a legislaţiei in vigoare, acesta nu necesită autorizaţie de securitate la incendiu, fiind stipulat acest aspect la art I, lit f din Anexa nr 1 a HG 571 din 10 august 2016, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis ISU Dobrogea.

Incendiul la mansarda Arhiepiscopiei Tomisului a fost anunţat la 112 sâmbătă, la ora 21.52.

„La locul solicitării au fost alocate şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, cinci autospeciale de lucru la înălţime, o descarcerare, patru echipaje SMURD, trei autospeciale operative, o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean, iar de la Primărie şi de la doi operatori privaţi au venit în sprijin trei cisterne cu apă şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă. De la ISU Tulcea, precum şi de la ISU Ialomiţa au venit câte o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de lucru la înălţime, dar acestea au rămas în subunităţile noastre pentru alte intervenţii în caz de nevoie”, a explicat ISU Constanţa.

În urma incendiului, nu au fost victime sau persoane care să necesite transportul la spital. Incendiul a fost localizat la ora 0.02.

„În urma incendiului, a ars mansarda pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi. La ora 1.27 incendiul a fost lichidat, dar echipajele de intervenţie au rămas la locul solicitării pentru îndepărtarea tuturor efectelor negative”, au transmis reprezentanţii ISU Constanţa.

În urma incendiului, o turlă aflată pe clădire, cuprinsă de flăcări, s-a prăbuşit. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a afirmat că în momentul izbucnirii incendiului la mansardă se aflau 15-16 călugări.

„Nu pot să vă confirm vreo ipoteză oficială. Rămâne să vedem dacă instalaţia electrică, un aparat defect, dar avem o variantă pe care o putem exclude. Cineva a sugerat că ar fi vorba de o mână criminală. Nu este vorba de aşa ceva. Personalul catedralei ajunge până la 30 de monahi, în acel moment erau 15-16. Mai întâi au încercat ei să izoleze focul, pentru că la mansardă curenţii de aer erau foarte puternici s-au autoevacuat”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Eugen Tănăsescu a precizat că la mansardă nu erau documente oficiale.

„Mansarda este din lemn, cam ca la Notre Dame. Acolo erau obiecte personale, textile, mobilă. Nu vorbim de documente oficiale. Vom face un inventar. Tot ce ar putea să le afecteze ar fi apa”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

El a mai precizat că toată clădirea este dotată cu stingătoare şi că personalul ISU venea periodic în control şi verifica aceste aspecte. Eugen Tănăsescu a menţionat că nu exista un sistem de detecţie a incendiului. În momentul izbucnirii incendiului, ÎPS Teodosie oficia o slujbă la Catedrala Arhiepiscopală, aflată în apropiere.

Poliţiştii constănţeni au început cercetările în urma incendiului de la Palatul Arhiepiscopal din Constanţa şi au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. La rândul lor, pompierii au anunţat că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o lumânare lăsată nesupravegheată. Palatul Arhiepiscopiei Tomisului a fost construit în stil neobizantin, în urmă cu aproape o sută de ani.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu