Țuțuianu (PSD): „Ultimele 650 de tone de șină nouă au ajuns în Portul Constanța, pentru lucrările la cele 35 de linii și 75 de aparate de cale”

tutuianu

Deputatul social-democrat constănțean Marius Horia Țuțuianu laudă activitatea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în special în ceea ce privește mobilizarea din Portul Constanța, în privința lucrărilor de reparații la șinele de cale ferată. Potrivit parlamentarului constănțean, stadiul de execuție a lucrărilor, pe ambele loturi, depășește 40%, după 54 de zile de la emiterea Ordinului de începere:

„Când se vrea, se poate! În Ministerul Transporturilor se lucrează în ritm alert iar asta se vede. Cifrele vorbesc, la fel și forfota de pe șantiere. Sorin Grindeanu a reușit în câteva luni ceea ce alții n-au făcut în ani. 332,9 km de autostradă scoși la licitație ( de patru ori mai mult decât anul trecut); supracontractare de 200% peste cele 10 miliarde de euro, bani europeni, alocați prin programul operațional POT 2021-2027; contracte de execuție semnate pentru Autostrada Pitești- Sibiu, lucru ce a permis începerea efectivă a lucrărilor pentru toate tronsoanele; autostrada Moldovei va avea constructori desemnați până la finalul acestui an – mai devreme cu un an față de termenul inițial. Cât despre Constanța, să nu uităm de lucrările din Port. Ultimele 650 de tone de șină nouă au ajuns săptămâna aceasta la destinație, pentru lucrările la cele 35 de linii și 75 de aparate de cale. Stadiul de execuție a lucrărilor, pe ambele loturi, depășește 40%, după 54 de zile de la emiterea Ordinului de începere. Suntem pe calea cea bună!”, a transmis deputatul Țuțuianu.

Între timp, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, miercuri seară, că începe o nouă licitaţie pentru încă 20 de trenuri electrice de lung parcurs.

„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis astăzi, spre publicare în SICAP, anunţul de participare pentru acest contract finanţat prin PNRR. Cele 20 de trenuri electrice vor asigura transportul modern, sigur şi rapid al pasagerilor între marile oraşe ale României”, a transmis, miercuri seară, Sorin Grindeanu.

Ministrul a precizat că rutele vizate sunt:

Oradea – Cluj Napoca – Sighişoara – Braşov

Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat

Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iaşi

Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava

Galaţi – Mărăşeşti (Focşani) – Bacău – Iaşi

Galaţi – Mărăşeşti (Focşani) – Bacău – Suceava

Galaţi – Brăila – Constanţa – Mangalia

Iaşi – Bacău – Mărăşeşti (Focşani) – Barboşi (Galaţi) – Brăila – Constanţa – Mangalia

Suceava – Bacău – Mărăşeşti (Focşani) – Barboşi (Galaţi) – Brăila – Constanţa – Mangalia

Giurgiu – Bucureşti – Ciulniţa (Slobozia) – Călăraşi

Potrivit ministrului, serviciile vor fi oferite iniţial pe liniile deja electrificate la momentul punerii în circulaţie a trenurilor, dar se vor extinde pe măsură ce vor fi electrificate şi alte rute (Cluj Napoca – Oradea, Bucureşti – Giurgiu, Constanţa – Mangalia). Trenurile se vor putea deplasa cu o viteză maximă de 200 km/h şi vor oferi o capacitate de transport de minimum 160 locuri fixe (clasa întâi şi clasa a doua) şi minim 160 locuri în picioare.

„Achiziţia celor 20 de trenuri este estimată la aproximativ 180 milioane euro la care se vor adăuga costurile întreţinerii şi reparaţiilor pentru 30 ani de aproximativ 270 milioane euro”, a mai transmis ministrul.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu