31 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990. Orban: „Dosarul nu s-a finalizat, pentru că nu s-a dorit”. Cîțu: „Justiţia este încă datoare românilor”

Se împlinesc 31 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai violente și mai negre episoade din istoria postdecembristă. Atunci, cele 53 de zile de proteste neîntrerupte anticomuniste în centrul capitalei au fost reprimate cu ajutorul minerilor aduși din Valea Jiului în București. Au fost 6 morți și aproape 2.000 de oameni răniți sau reținuți abuziv și nici acum, după mai bine de trei decenii, nu a fost cineva pedepsit, iar dosarul mineriadei se plimbă prin sertarele justiției românești.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, după ce a depus o coroană de flori în Piața Universității, în memoria victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990, că dosarul acestui episod sângeros din istoria postdecembristă nu a fost finalizat pentru că nu s-a dorit finalizarea sa. Pe de altă parte, Ludovic Orban și-a exprimat încrederea că lucrurile ar urma să intre pe un făgaș normal, după modificarea Legilor Justiției: „Au trecut 31 de ani, dosarele sunt instrumentate, în mare parte există mărturii, există probe, există indicii clare, faptul că nu s-a finalizat, se datorează faptului că nu s-a dorit finalizarea. Dar am încredere că lucrurile vor intra pe un făgaș firesc. Noi avem ca obiectiv principal adoptarea Legilor Justiției și vom încerca să adoptăm o legislație cât mai apropiată de reglementările europene de înaltele standarde în materie de drepturile omului, de  justiție de la nivel european. Se lucrează la proiecte. Graba strică treaba. Suntem mai multe formațiuni politice care trebuie să își armonizeze punctele de vedere asupra proiectului de lege”, a declarat Ludovic Orban.

orban 7

Premierul Florin Cîţu afirmă că justiţia este încă datoare românilor în privinţa aflării adevărului despre Mineriada din 13-15 iunie 1990.

Au trecut 31 de ani de la una dintre cele mai negre perioade ale istoriei noastre postdecembriste, când cercuri ale puterii de atunci au învrăjbit români contra români. Acţiunile de reprimare a manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii şi mineriada din 13-15 iunie 1990 au demonstrat cât de grave pot fi consecinţele diversiunilor şi manipulărilor: oameni ucişi, răniţi şi democraţia pusă în pericol. Sunt lucruri care rămân în memoria colectivă, răni încă deschise atât timp cât nu ştim adevărul şi vinovaţii. Justiţia este încă datoare românilor în această privinţă”, a spus Cîţu, duminică, în mesajul transmis cu ocazia comemorării Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Şeful Executivului a făcut apel la înţelepciune subliniind că trebuie cultivat dialogul, chiar dacă există opinii diferite.

„Nu trebuie să ne fie teamă de adevăr şi să avem înţelepciunea de a cultiva dialogul şi de a nu ne lăsa pradă încercărilor unora de a ne dezbina. Vedem cum pandemia ne-a pus pe toţi de aceeaşi parte a baricadei şi doar prin eforturile noastre comune începem să revenim la normalitate. Chiar dacă avem opinii diferite, trebuie să ne urmăm drumul comun, construit pe democraţie, coeziune socială şi relansare economică post-pandemie„, a adăugat Florin Cîţu.

Dosarul Mineriadei a fost trimis în judecată în 2017. Mai bine de doi ani a stat în Cameră preliminară la Curtea Supremă, iar în mai 2019, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât că ancheta nu este completă și trebuie retrimisă magistraților de la Parchetul General. Judecătorii au constatat atunci nulitatea rechizitoriului și că dosarul nu este complet. Atunci, decizia nu a fost una definitivă, iar părțile din dosar au depus o serie de cereri și de excepții care au fost recent judecate de magistrații de la Curtea Supremă, iar în decembrie 2020 judecătorii au decis, definitiv, că acest dosar nu este complet și nu poate fi judecat în forma în care acesta a fost întocmit de către procurorii militari. Printre cei 13 inculpați din acest dosar se numără Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu. Lor le sunt aduse acuzații de infracțiuni contra umanității, fapte care se pedepsesc cu închisoare pe viață sau închisoare de la 15 la 20 de ani.

În noaptea de 12 spre 13 iunie, autoritatile au intervenit în forță pentru a împrăștia așa-zisii golani, aflați de 52 de zile în Piața Universității. Seara, la televiziunea publică poate fi auzit comunicatul președintelui Ion Iliescu care cheamã în ajutor forțele „conștiente și responsabile” împotriva grupurilor extremiste. Deşi evenimentele păreau să se deruleze spontan, au existat voci, precum cea a fostui procuror militar, Dan Voinea, care au spus că atacul minerilor din 13-15 iunie 1990 a fost premeditat chiar de forțele de ordine. Iar în noaptea dinspre 13 spre 14 iunie, soseau la București trenurile de mineri din Valea Jiului. Minerii s-au îndreptat cãtre Piața Universității pentru a o elibera de protestatari. Adică exact ceea ce practic le ceruse președintele țării.

În urma incidentelor sângeroase, oficial, 6 oameni au murit, iar peste 700 au fost rãniți. Asociațiile victimelor mineriadelor susțin însă că numărul morților s-ar ridica la peste 100. Sunt 31 de ani de atunci iar dosarul mineriadei zace undeva între instituțiile din justiția românească. La sfârșitul anului trecut, judecătorii Curții Supreme au retrimis dosarul la procurori pentru refacerea anchetei.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *