Site icon TOMIS NEWS

300 de jucători și… Brigada Mecanizată „Mărășești”: DESERT STORM 2026 – Airsoft Club Constanța organizează un eveniment de anvergură internațională

FB IMG 1784124410706

Airsoft Club Constanța organizează, în perioada 18-19 iulie, un eveniment de airsoft de anvergură internațională, de tip Mil-Sim (simulare militară): DESERT STORM – ediția a V-a. „Tenacitatea și seriozitatea ACC-ului (Airsoft Club Constanța) sunt motorul care ne-a făcut să ajungem la cea de-a V-a ediție a unei dintre cele mai apreciate evenimente de airsoft de tip Mil-Sim din România. Anul acesta sunt așteptați peste 300 de jucători pasionați, din România, Bulgaria și Republica Moldova care se vor întrece în scopul ducerii la îndeplinire a câtmai multor misiuni pe terenul destinat evenimentului”, transmit organizatorii.

Sâmbătă, începând cu ora 08:00 și până la ora 12:00, va avea loc, în cadrul evenimentului, Ziua Porților Deschise. Vor fi prezente, cu standuri și echipamente de prezentare, pe platforma din zona desfășurării evenimentului, următoarele instituții: Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, Inspectoratul de Jandarmerie Județean Constanța, ISU Dobrogea, Liga Militarilor Profesioniști, Crucea Roșie Constanța, ACIPTA – Centru de Prevenire și Tratare a Adicțiilor, Dark Knights și Airsoft Club Constanța.

Pe terenul de joc se vor confrunta trei formații: KSF, ZAF și HUNTERS, fiecare având misiuni specifice în Mil-Sim. Într-o confruntare cât mai apropiată de realitate, simularea se va desfășura pe o perioadă de 18 ore, cu misiuni atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Anul acesta, în premieră, vor fi prezenți, pe durata desfășurării evenimentului, și militari ai Brigăzii 9 Mecanizate „Mărășești”, care vor fi implicați în mod direct în desfășurarea unor misiuni din cadrul evenimentului. Acest lucru reprezintă o onoare pentru organizatori și dovadește încă o dată nivelul de seriozitate la care este organizat și desfășurat evenimentul.

Airsoft Club Constanța nu și-a uitat nici pe cei mici și organizează o sesiune de tir dinamic cu replici de airsoft, replici ale armelor reale. Evenimentul va avea loc pe Strada Viilor, zona fostelor sere, municipiul Constanța. „Vă așteptăm să fiți alături de noi!”, a declarat Laurențiu Marcu, președintele Airsoft Club Constanța.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version