25 de ani de înfrățire între municipiile Constanța și Brest. Făgădău: „Șantierele noastre navale lucrează împreună. Fundația înfrățirii orașelor noastre sunt oamenii”

Orașele Constanța și Brest (Franța) aniversează 25 de ani de înfrățire. Pe 29 mai 1993, în mandatul țărănistului Corneliu Neagoe, se semna acest Acord, reconfirmat în octombrie 2015. Marți, evenimentul aniversar a fost organizat la Palatul Administrativ, unde au participat, evident, primarii celor două municipii Decebal Făgădău și Francois Cullandre, viceprimarul orașului Brest, Fortune Pellicano, dar și președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu; directorul CCINA Constanța, Dănuț Jugănaru și mai mulți consilieri locali municipali.

„Acum 25 de ani, primarii celor două orașe au semnat un acord important, care a pus bazele unei colaborări în mai multe domenii. Fundația înfrățirii orașelor noastre sunt oamenii, Șantierul Naval Constanța lucrează împreună cu șantierul naval din Brest. Mulțumesc primarului Francois Cullandre, pentru că a menținut vie această relație, chiar dacă în acești ani la Constanța s-au schimbat trei primari. (…) În România, la 25 de ani se serbează nunta de argint, de aceea ne dorim ca cele două orașe să serbeze și nunta de aur”, a spus primarul Decebal Făgădău.

„Cei 25 de ani au fost minunați și plini de evenimente deosebite. (…) Un aspect important este dezvoltarea economiei, cele două orașe trebuie să lucreze împreună, mai ales că ambele sunt portuare”, precizat și primarul municipiului Brest, Francois Cullandre.

În cadrul evenimentului a fost semnată o convenție de parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, în domeniul formării și dezvoltării serviciului  de Asistență Socială și Protecția Copilului. Din această convenție fac parte în acest moment DGASPC, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Institutul pentru Educație și Asistență Socială Brest și Asociatia de Prietenie Brest-Constanța.

„Această vizită poate fi un prim pas pentru un parteneriat durabil. De asemenea, cred că schimburile de formare profesională vor aduce ambelor țări beneficii și aici mă refer la protecția socială, un proces atât de amplu, care vizează mai multe domenii, unde sunt necesare eforturi comune, eforturi colective”, a declarat președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu.

Instituțiile partenere pentru organizarea evenimentului de marți au fost, evident, cele două primării, Association Amities Brest – Constanta, Institut pour le Travail Educatif et Social, Consiliul Județean Constanța, DGASPC Constanța și Universitatea „Ovidius”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*