Ludovic Orban: „Va trebui să ne manifestăm prietenia DE LA DISTANȚĂ. Pregătim măsuri pentru susținerea companiilor și angajaților”

Primul ministru al României, Ludovic Orban, aflat în autoizolare, a transmis duminică faptul că, pentru reducerea riscului de contaminare, toți

Citește mai mult

Marile Rețele Comerciale din România: „A cumpăra mai mult poate însemna să ÎI LAȘI PE ALȚII fără produsele de care au nevoie! Există suficiente cantităţi de hrană şi produse de bază”

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România îi îndeamnă pe cetățeni să fie chibzuiți la ce și cât cumpără, îndrumarea fiind

Citește mai mult

STAREA DE URGENȚĂ Ministrul Vela (MAI): „Este spre binele nostru, al tuturor! Am luat măsuri din timp. Suntem o națiune puternică, să demonstrăm asta!”

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a explicat, duminică, în linii mari, ce presupune instaurarea stării de urgență pe teritoriul național.

Citește mai mult

Asociația Pro Consumatori: „66% din consumatori sunt dispuși să plătească mai mult pentru produse prietenoase cu mediul”

Asociația Pro Consumatori anunță, duminică, un raport interesant privind preferințele consumatorilor. Astfel, potrivit APC, 66% din consumatori sunt dispuși să

Citește mai mult