200 de amenzi date de Poliția Locală Constanța într-o singură zi!

În data de 07.01.2019, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat  197 amenzi contravenționale în valoare totală de 56.410 lei.

Potrivit Poliției Locale Constanța, pintre acestea, 42 de abateri au fost constatate pentru nerespectarea normelor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale ori necurățarea căilor de acces de zăpadă/gheață; 8 de abateri pentru  tulburarea ordinii și liniștii publice; 90 încălcări ale legislației rutiere; 41 de abateri pentru nedeținerea titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun și 3 abateri ale agentilor economici care nu și au îndeplinit obligațiile legale privind modul de comercializare a unor produse, în conformitate cu prevederile O.G nr.99/2000.

Totodată, în ultimele 48 de ore, polițiștii locali au identificat pe raza municipiului Constanța trei persoane fără adăpost.

„Întrucât erau în real pericol din cauza vremii nefavorabile, a fost solicitat sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța pentru a prelua aceste cazuri, urmând ca apoi persoanele respective să fie preluate la adăpostul Serviciului Public de Asistență Socială”, au precizat reprezentanții Poliției Locale.

De asemenea, 22 de polițiști locali au acționat în mijloacele de transport în comun ale RATC pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică.

„Activități similare se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale.

Direcția Generală Poliția Locală Constanța solicită cetățenilor să semnaleze faptele antisociale care intră în sfera de competență instituțională la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea / soluționarea celor sesizate”, au mai precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*