170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale: Eveniment dedicat la Biblioteca Județeană Constanța
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța,cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la nașterea scriitorului Ion Luca Caragiale (30 ianuarie 1852 – 22 iunie 1912), organizează Vineri, 28 ianuarie 2022, ora 10, conferința on-line cu titlul „Caragiale, contemporanul nostru”, susținută de prof.univ.dr.habil. Angelo Mitchievici.
Ion Luca Caragiale este, fără îndoială, unul dintre cei mai invocați scriitori români. Împrejurările în care este pomenit sunt dintre cele mai diverse, dar predomină contextele politice sau cele care evocă un mod defectuos de a socializa, o inadecvare a conduitelor noastre sau perenitatea unor reflexe mentalitare asociate unui mod de a gândi și de a fi românești în răspăr cu restul lumii. Cu alte cuvinte, Caragiale ține de o serie de coordonate stabile ale identității românești, dar nu în ceea ce ea are sublim, ci în ceea ce ea are caricatural, îndoielnic, derizoriu. Mai popular ca oricând, Caragiale sare din paginile operei sale direct în viața noastră publică, astfel încât nu putem să nu ne întrebăm în ce constă identitatea noastră de tip Caragiale și de ce o îndrăgim laolaltă cu marele dramaturg?
Conferința va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a bibliotecii, pe data de 28 ianuarie, ora 10. Deocamdată, evenimentele organizate de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța au loc fără prezența publicului, ținând cont de reglementările privitoare la desfășurarea evenimentelor culturale în contextul pandemic actual.
PE ACELAȘI SUBIECT: