Spread the love

Joi se vor împlini 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, când a avut loc ceea ce actuala clasă politică nu va avea curaj să facă niciodată, respectiv punerea Marilor Puteri în fața faptului împlinit. Mica Unire a fost aniversată la Constanța în avans, miercuri, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, aula „Adrian Rădulescu”, unde au participat elevi de la mai multe instituții liceale și gimnaziale din județ.

Evenimentul a fost organizat de dr. Lavinia Dumitrașcu, muzeograf în cadrul MINAC și au participat elevi de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, Liceul Teoretic „George Călinescu”, Liceul Teoretic „Traian”, Liceul Teoretic „Decebal”, Școala gimnazială nr. 16 „M.I.Dobrogeanu”, Școala gimnazială nr. 18, Școala gimnazială „Anastasia”, Şcoala gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, Școala gimnazială nr. 1 Pantelimon, Grădinița P.P.”Amicii” Constanța, alături de reprezentanți de la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand” Constanța.

dr. Lavinia Dumitrașcu

Cei mici s-au întrecut în cunoștințe de istorie și au asistat la programe artistice întreținute de Ansamblul folcloric „Ulmetum junior”; Şcoala gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, Teodor Danci, de la Colegiul de Artă „Regina Maria”; Răzvan Decu, de la Şcoala gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, Grupul artistic „Fiii Dobrogei” și Grupul vocal-instrumental „Românașii”.

Unirea de la 1859 este legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie același an în Țara Românească. Deznodământul războiului Crimeii (1853-1856) a dus la un context european favorabil realizării unirii, iar popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul politicienilor unioniști din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *